Citesc. Alege cărțile pentru care vrei recenzii

Citesc destul de mult. Doar că nu prea scriu recenzii pe blog la decât dacă o carte e foarte interesantă, dacă am chef în clipa aia să scriu recenzii, sau dacă a fost un efort s-o citesc.

Cineva mi-a sugerat să am un loc pe blog unde să anunț cartea pe care o citesc la momentul respectiv (mințile curioase vor să știe și pe Goodreads trec doar ce-am citit, nu și ce citesc). Așa că am adăugat pe bara din dreapta o secțiune „Acum citesc”, unde apare cartea curentă – și la un click dați și peste o descriere a ei.

După care m-am gândit puțin și am adăugat și un poll: „Te-ar interesa recenzia? Da/Nu neapărat.”

Cu alte cuvinte: acum ai șansa să-mi dai un ghiont și să-mi semnalezi că vrei să-mi dau cu părerea despre o carte.

Nu vreau să spun că o să mă supun întotdeauna voinței majorității. Sunt cărți care nu par foarte interesante, dar pe care o să vreau totuși să le discut. Sau s-ar putea efectiv să n-am nimic de zis despre o carte, ceea ce mi se întâmplă foarte rar, dar mi se întâmplă. Dar în principiu pot fi urnită într-un fel sau altul.

N-am un ritm clar de citit. Dacă mă apucă și nu-s prea ocupată pot ajunge în situația de o carte-două pe zi. Alteori trec două săptămâni până să termin ceva, că mă iau cu treabă. Așa că dacă vă interesează subiectul, n-am alt sfat mai bun decât să vă uitați în dreapta blogului din când în când ca să vedeți dacă s-a schimbat cartea citită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *