Stai în interiorul cafenelei (sau al restaurantului) la o masă, când intră cineva care se vede de la o poștă că n-a venit să consume. Ține în mână un buchet de flori/ceva nimicuri/o hârtie pe care scrie ceva. Trece de la masă la masă: cumpărați, dați, vă rog, Dumnezeu să vă ajute…
The necromancer stood in front of his newly risen army of undead zombies who wouldn’t get on with the program, his evil laughter trailing off into uncertainty.
(Adăugire mai târzie: Bogdan Popa îmi spune că pot găsi legile aici.
Acum ceva timp discutam cu un blogger care-mi spunea că o să am un trafic decent pe blog din cauza simplului fapt că sunt femeie – o chestie pe care el a denumit-o „chick bonus” (de la englezescul „chick” = gagică, evident, chiar dacă e tradus cu „puicuță” pe la noi din cauza faptul că chick mai înseamnă și pui de găină – dar n-are aceeași conotație). Discuția a mers în contradictoriu o vreme, pentru că nu vedeam exact în ce fel ar influența asta vizitatorii. Ori îi plictisesc, ori îi prind, și asta ține de ce scriu și nu de fizicul meu, mai ales că sunt tone de tipe care arată mai bine ca mine, și sunt tipe care arată mai mult ca mine (în funcție de gusturi).
E pentru prima dată, cred, când „Weird Al” Yankovic a reușit să scoată o melodie care să-mi meargă la suflet. E un imn perfect pentru toți naziștii gramaticii pentru că fiecare lucru pe care-l spune acolo e corect.
Deci, am stabilit în urmă cu 3 secunde că nu-mi place de Ponta și Petrescu pentru că duc ideea de intelectualitate la nivel înalt în derizoriu. Râca mea e academică. Dar văd că la alții râca se extinde, nu e suficient să spună că cei doi au gafat. Nu, victoria îi poartă mai departe pe aripile ei și încep mental să dezbrace miniștri, să le critice hainele și eventual să se bage în pat cu ei, sau să orchestreze scene întregi prin iatacuri.
M-am uitat și eu la deja faimoasele înregistrări cu Ponta, Petrescu și Băsescu discutând CAS-ul. În prima înregistrare am avut un deja vu de la școală, când mă scotea careva la tablă și turuiam ce știam, nu răspunsul efectiv, că nu știam exact răspunsul.
Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei.
Am avut ocazia de a interacționa cu oameni care nu ți-ar fi spus o înjurătură clasică nici să-i pici cu ceară – în schimb n-aveau absolut nicio problemă să te facă în fel și chip prin orice alt mijloc rămas la dispoziție. Apoi, oameni care erau mult prea departe deasupra celorlalți ca să uite vreodată să-și precizeze înălțimea. Și, bineînțeles, unii scandalizați până la Dumnezeu care precizează că sunt înjurături inutilizabile de femei, pentru că ele n-au aparatul biologic necesar.
Pot să înțeleg pasiunea criticilor pentru Rushdie, mai ales în ce privește Versetele satanice: comentarii sociale, viața imigranților, ceva politică și multiculturalism, plus niște condimente „etnice”, ca să zic așa. Dintr-un motiv ciudat, Rushdie încă n-a luat premiul Nobel pentru literatură, deși e exact pe direcție. Poate că metaforele folosite sunt puțin prea explicite, mai ales în Versete.