Roxana-Mălina Chirilă

Bun, după cum spuneam într-un articol recent, s-a scris un articol despre mine pe Yogaesoteric, site-ul oficial al grupării MISA, condusă de Gregorian Bivolaru. Cei care mă cunosc destul de bine știu că am tendința să iau texte la bani mărunți și să încep să demonstrez ce ar merge mai bine la ele – fie că e vorba de gramatică sau logică.

Pe scurt, editoarea mea interioară e o scorpie obsesiv-compulsivă. Am tradus articolul de pe Yogaesoteric al lui Călin Gruia și mă tem că asta înseamnă că am văzut fiecare frază întortocheată rău, fiecare greșeală de tipar, fiecare argument prost, fiecare greșeală de argumentare.

My note: The following article was published on the Yogaesoteric.net website on the 8th of March 2013. It’s a response to a conference in which I talked about MISA, a Romanian yoga group which is spreading in various other countries, and its leader, Gregorian Bivolaru. The conference was held at the meeting of the anti-cult organization FECRIS in Perpignan, France, in October 2012. You can find the written conference on this very blog.

As a side note, I spoke freely during the conference, which means that any recorded audio/video version is going to differ slightly from the written one. However, the basics are the same.

Unfortunately, the author writing this article for the MISA official website, Yogaesoteric.net, only read my impressions of the trip to Perpignan and not my actual conference, which means he missed the opportunity to offer a reply to the issues that I really raised. The author still pretends he read it, though, which I find to be delightfully ironic in some corners.

Ok, scuze că pun un nou articol când toți vreți să aflați ce-i cu MISA și Gregorian Bivolaru și alte alea (vă văd intrând), dar sunt prea entuziasmată ca să n-o fac.

Văd că aici-semnata, Roxana-Mălina Chirilă, a fost pomenită din nou pe site-ul Yogaesoteric, site-ul oficial al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), condusă de Gregorian Bivolaru. De fapt, mai mult decât pomenită, văd că mi s-a dedicat un întreg articol.

Deci traduci și știi aproximativ limba străină cu care lucrezi. În general înțelegi despre ce e vorba în propoziție, dar poate că-ți dai seama că n-o să dai vorbitorii nativi pe spate prea curând. E ok. Te înțeleg. Te induce în eroare o chestie gen „the gallant army” (armată curajoasă, sau cu gânduri nobile, nu o armată politicoasă), sau te păcălești și spui „sufferance” în loc de „suffering” când te referi la suferință. E ok, e vorba de finețuri. Se întâmplă.

Ce nu înțeleg e de ce unii oameni preferă să nu pună mâna pe dicționar când traduc.

Author’s Note: This is another one of my infamously stuck-in-first-draft stories. One day I’ll actually edit it.

*

The first time I saw her – really, really saw her, not just glanced at her as we tried our best to catch the back seats in the small university classrooms – she was at a piano. Maybe I’d never have really been able to notice her had it not been for that one, strange evening when destiny gently pushed me out of my awkward life and into hers.

If only children can be prodigies, then I wasn’t one any longer. I’d lived through my glory years at school, where I’d gone off and won prizes for art and English, maths and physics, running circles around classmates and less talented professors. Eventually, when push came to shove and I had to figure out what I wanted to do with my life, I hid behind some more studying, delaying that dreadful moment when I’d have to prove that not only was I smart, but that I was also able to do something. I chose English and physics as majors, convinced I could do both easily enough. I wasn’t right. I wasn’t very wrong, either. There wasn’t much of a personal life left between the two, but I took my exams with flying colors and dreamed of the day I’d win a Nobel prize. I don’t think it will ever actually happen, but even fools can dream.

Una dintre cele mai simpatice explicații ale păcatului pe care le-am citit vreodată, într-o carte în care un preot și o vrăjitoare stau de vorbă:

…pentru că am nebunia acum. Da, îl iau de pe răul de eMag, unde a ajuns momentan la un preț ok: un laptop Lenovo, mai exact.

Momentan funcționez pe un Desktop cu Intel Core 2 Duo (2.33 GHz), 2GB RAM, NVIDIA GeGorce 7300 GT și un laptop MSI Wind U100 cu Intel Atom, 2 GB RAM (cu partea grafică integrată). Adică ambele cam depășite de situație, deși încă pot să mă joc pe el dacă vreau… dacă vreau să mă joc Kingdom of Loathing sau Might and Magic VII. Și pot să editez și chestii video, dacă sunt scurte și ușoare și nu vreau să fac prea multe. Din când în când, dacă vreau să-mi fac de cap, bag un Sacred (de la Ascaron) sau deschid un program de editare grafică (GIMP, de exemplu) și îmi fac de cap ca un copil teribil ce sunt.

Am petrecut mai bine de o săptămână cu nasul în tot felul de cursuri și cărți pe tot felul de teme, bătând la cap oameni să-mi explice tot felul de prostii, întrebându-mă dacă să mă înscriu, eventual, la o conferință din Brașov, încercând să descifrez ce reviste sunt cotate ISI și începând să iau în serios varianta unui doctorat, deși în clipa în care am terminat masteratul am fost prea amărâtă ca să mă gândesc să continui, cum era planul inițial (apoi mi-am dat seama că nu trebuie să continui la București, pot merge în Cluj).

O să intru în detalii mai târziu și o să scriu câteva recenzii la niște cărți superbe (academice)(bine, no, și literare, să fie de toate pentru toți). Dar înainte de asta…

Cel puțin, cred că a fost o întâlnire de gradul trei cu Martorii lui Iehova. Nu mi-e foarte clar cum stă treaba cu gradele astea.

Mergeam pe stradă pe cea mai ocolită rută posibilă către primul bancomat, că aveam chef de o plimbare, când m-a luat un tip mai în vârstă deoparte, dacă se poate să mă întrebe ceva. Eu credeam că vrea să mă întrebe cât e ceasul, sau altă chestie de genul ăsta.

-V-ar plăcea să fiți mereu atât de tânără și frumoasă cum sunteți acum? mă întreabă omul.