Din când în când vreau să scriu câte o chestie, dar mi-o ia altcineva înainte. Sau aș vrea să dau share pe Facebook, dar e prea mare osteneala să-mi fac cont.

Știu că sunt mai multe persoane pe aici pasionate de spiritualitate, sine și tot tacâmul. Vă voi recomanda un curs de pe Coursera, un site de care v-am zis deja că sunt foarte încântată pentru că oferă cursuri gratis, predate de profesori universitari, făcute exact pentru internet.

Am fost odată într-o relație. Una serioasă. De câțiva ani. Care s-a terminat cu diverse persoane oferindu-mi nu un umăr pe care să plâng, ci sfaturi gen „Du-te la poliție” sau „Poate ar trebui să te muți”. Dar îmi știam marfa și știam că deși individul ajunsese ciudățel, nu era cazul să-mi caut pază și protecție, ci doar să-i dau papucii și să-mi văd de treaba mea.

Nu preiau prea des articole, dar a trebuit să-l preiau pe acesta de pe blogul lui Dorin Lazăr. Pentru că îmi spune că n-am voie să-l iau, de-aia.

Mă întreb dacă trebuie să recit tot imnul României, sau doar partea care se cântă. Dacă tot, poate primesc perioadă de graţie 24 de ore ca să-l învăţ, altfel rămânem blocaţi acolo până vine careva să mi-l şoptească la ureche.

Iată articolul:

Să ne simțim ilegaliști cu CFR Călători

Posted on March 19, 2013 by Dorin Lazăr

Tovarășii de la CFR sunt meseriașii de azi. Și ard de nerăbdare să fiu dat în judecată de tovarășii de la CFR, pentru că o să fie fain de tot. Astăzi mă simt ilegalist și doresc să mi se interzică drepturile civile pentru că am dat un link către CFR Călători.

Tocmai am pus mâna pe una din cărţile despre fanfiction pe care le voiam de foarte multă vreme (doar că n-o voiam destul). The Democratic Genre: Fan Fiction in a Literary Context de Sheenagh Pugh, de care am mai vorbit pe blog.

El, „Ce faci?”
Eu, „Mi s-a zis să lucrez la chestiile astea ca să ajung până la urmă maestră în ce fac.”
El, „Nu înveți să fii general spălând WC-uri și nici să fii scriitoare corectând articole proaste.”

Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.

Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)

Am un secret adânc, adânc. Atât de adânc încât vi-l spun vouă acum, în secret. Mă amuză literatura proastă. Nu aia care e indiferentă – aia care are un anti-talent care o scoate din mulțime.

M-a întrebat mai multă lume ce s-ar putea face în direcția MISA. Hai să discutăm. O să pornesc discuția la un nivel puțin mai abstract și teoretic. Și dacă misanii vor să tragă cu urechea, foarte bine. N-o să pun niciodată pe nimeni să jure cu mâna pe Biblie că n-o să transmită mai departe anumite informații.

1. Lucruri de reținut

Multă lume care a trecut pe la curs e supărată și/sau afectată de MISA. Mă întâlnesc des de foști cursanți care spun, în linii mari, cam ce spunea F pe blogul lui Rapcea în dimineața asta: „Nu e usor sa recuperezi din punct de vedere profesional 16 ani pierduti.” Sau de recuperat emoțional. Sau de revenit când îți dai seama că ai trăit ani întregi o minciună.

Pentru mine e absolut evident că MISA le-a prins foarte rău multor oameni. Dar.

Am câteva mail-uri de-ale voastre la care trebuie să răspund. Nu v-am uitat, nu vă ignor. Pur și simplu ajung greu la ele. Sunt în principiu prin zonă, moderez când sunt pe calc și am net. Acolo e nevoie doar de un click și vă văd comentariile repede.