Momentul ăla în care în august 2021 mă anunță ANAF că mai am de plată câteva mii de lei pentru ce am lucrat în 2017, într-un document pe care l-au datat aprilie 2021. Eu am închis PFI-ul în 2018 și am plătit totul la timp, de fiecare dată când au cerut.
La finalul cărții, mama protagonistului se întoarce spre iubita acestuia și îi spune (parafrazez): să nu-ți fie teamă! Deși Paul se va căsători politic, nu o va atinge nici cu un singur deget pe noua lui soție. Se spune că e o fată cultivată – sper ca asta să o încălzească cu ceva, pentru că soț n-o să aibă, în mod real. Noi, concubinele, vom fi cele reținute de istorie ca soții.
Recent, mă învârteam prin librăria Șt. O. Iosif din Brașov, cunoscută pentru brașoveni ca „Șteo Iosif” și pentru restul țării ca Libris.ro (nu sunt chiar identice cele două, dar librăria e deținută de cei cu site-ul).
Vorbeam recent cu niște lume despre înghesuiala urbană care e evidentă în momentul în care vezi noile cartiere dezvoltate prin diverse orașe. Inclusiv în Coresi Avantgarden, lăudatul cartier nou al Brașovului în care o garsonieră costă 80.000 de euro, iar un penthouse mai bine de dublu, ai bloc după bloc, parcări între și un pic de verdeață pe petice. Hai să vedem cum arată planul pe care-l pun pe site:
Am văzut zilele astea niște comentarii de-a dreptul lipsite de empatie la adresa lui Simone Biles, gimnastă cu 4 medalii de aur la Olimpiadă, 19 medalii de aur în campionate mondiale și alte premii. A început antrenamentele la 8 ani, cariera de elită în 2011 și cariera de senior în 2013.
Continui să-mi urmez propria provocare, descrisă aici și momentan lista mea arată așa:
Amu’, eu vorbesc engleza binișor, da’ parcă e ciudat să vorbesc în engleză cu doi români dacă vreau să mă asculte și alții. Discuția de până acum e între Raluca Enescu și Dorin Lazăr și e legată de libertatea de exprimare.
Din când în când îmi scrie câte un autor că ar vrea să-mi trimită cartea lui ca să-i scriu o recenzie. Uneori autorul e român, alteori e străin, dar rareori mi-am pus problema să accept.
Presa ar trebui să aibă responsabilitate. Dar n-are. Sunt o grămadă de „știri” imbecile la televizor și în ziare. Sunt mulți „jurnaliști” care iau o idee scotocind prin gunoaie și prezentând-o ca pe următoarea revelație fără niciun fel de responsabilitate, fără verificare a surselor și doar cu capul la clicuri.
Voiam o carte ușurică de citit și mi-a plăcut coperta de la „India Black” de Carol K. Carr. E o carte publicată inițial în 2010 (cred?), acțiunea se petrece în Londra anului 1876, genul e spionaj, dar spionajul ăla mai fără pretenții.