Roxana-Mălina Chirilă

Am văzut zilele astea o poveste interesantă pe Facebook despre o profesoară de engleză din Cluj care are o confruntare absurdă cu mama unui elev. Mai exact, profesoara le-a predat elevilor o lecție despre corpul uman din care face parte și cuvântul „foot” (picior, labă a piciorului). Însă pentru că „foot” în engleză se citește aproximativ ca „fut” în română, iar copiii repetă acasă ce au învățat la școală, profesoara s-a trezit cu o reclamație cum că predă porcoșenii la oră.

O dată la câteva luni, aud că este absolut important și esențial ca orice persoană cu drept de vot să fie profund interesată de politică. Am citit-o în comentarii pe bloguri (inclusiv pe al meu), cel mai recent l-am văzut pe Radu Dumitru explicându-i lui Dorin Lazăr de ce e esențială implicarea, iar mai demult cineva deplângea faptul că tinerii din ziua de azi nu mai știu cine e în fruntea ÎCCJ și cine sunt miniștrii.

WordPress a schimbat editorul de text în care scrii articolele. Acum e cu 100% mai enervant, cum mă apuc să scriu un articol, cum mă enervez și renunț la mijloc.

Mai demult, într-o librărie din București, mi-au picat ochii pe o colecție de cărți horror, de mister și supranaturale de la Wordsworth, printre care era și „Varney, the Vampyre” de James Malcolm Rymer.

Mă învârteam ieri prin bucătărie și încercam să fac prânzul și un desert în același timp, pentru că din când în când am impresia că mă pot coordona suficient încât să fac multitasking. (Am reușit să nu pun usturoiul în desert și nici zahărul în paste; la drept vorbind, am uitat complet de zahăr, dar e ok, cine a zis că dulciurile sunt dulci?)

Pe vremea când eram în liceu, știam un tip de peste 40 de ani care făcea sport – mergea la baschet de câteva ori pe săptămână, era în ceva echipă locală de amatori și participa la concursuri cu alte echipe de amatori.

Internetul românesc e mai deprimant decât un emo tăindu-și venele în timp ce ascultă „My Immortal” de Evanescence, așa că am luat o pauză lungă de la el. Am aflat tot felul de chestii inutile, cum ar fi că se poate țese la așa ceva, dar nu și dacă-i spune tot „război de țesut” chestiei respective.

Mi-a dat cineva un link către articolul lui Michael Haulică, „Comic-conizarea sefeului românesc”, din care am înțeles un lucru: scriitorii români nu prea pricep ce sunt convențiile fanilor. Sau ce e cu fanii în general.

După cum știți, după ce eu m-am blocat cu „Cartea de azi”, Mac Gregor a fost inspirat să-și scrie propriile recenzii, pe care le-ați putut citi pe blogul acesta. Unde eu recomandam tot felul de cărți fantasy, clasice și literatură dubioasă, el a recomandat SF, literatură românească și nu numai.

Această postare are intenționat un titlu de fantasy românesc găunos, pentru că e despre fantasy, edituri românești și Penelopisme.