Roxana-Mălina Chirilă

Când eram mică îmi imaginam că o să duc o viață destul de puțin stresată. Știam totul la vremea respectivă, deci știam așa:

După cum spune bara din dreapta a blogului, acum citesc Faust, varianta Goethe. Problema evidentă e că Goethe a scris într-o limbă pe care aș vrea s-o cunosc, dar din care înțeleg doar câteva cuvinte, așa că am căutat variante în limbi pe care să le cunosc.

Într-un fel sau altul, am dat peste imaginea de mai sus, care era împărtășită de cineva cu tot internetul. M-am uitat la ea, mi-am mijit ochii și am încercat să mă prind dacă era de la careva din TNR-iști, sau dacă Octavian Paler chiar spusese citatul de mai sus și cineva considerase că e înțelept.

Am vrut inițial să scriu articolul ăsta ieri, dar mi-am dat seama că o s-o ia lumea de banc (bine, unii au luat diverse bancuri prea în serios, așa că tot dau peste comentarii pline de prejudecăți și înjurături la știri false).

Am dat peste o discuție foarte amuzantă azi. În contextul în care se discuta despre un cadru didactic universitar care se făcea de rahat postând pe Facebook tot felul de aberații medicale despre vindecatul prin gânduri, cineva s-a simțit dator să spună că știa un profesor universitar care scria poezii porno și le posta pe net. De parcă cele două ar fi cumva echivalente: prostii fără bază științifică ce pot face rău și literatura de prost gust.

Ultima modă în creșterea copiilor spune așa: apără-i de tot ce s-ar putea să le pice prost, învață-i că e dreptul lor să fie considerați perfecți indiferent ce ar face și nu-i învăța să se descurce când au eșecuri.

Pentru cine are norocul de a nu sta în Brașov în perioada asta și deci are nevoie de înștiințare: se deschide un mall nou, Coresi. Ceea ce e destul de interesant dacă locuiești aici, pentru că nu e genul de oraș unde se întâmplă tone de lucruri noi și interesante. Atracțiile majore sunt Biserica Neagră, cunoscută pentru faptul că e aici de sute de ani, și munții, care sunt ceva mai vechi.

Citeam acum articolul lui Zoso despre motivele pentru care nu-și construiește o casă. Am râs una bună când am citit primul motiv.

Uneori n-am chef să mă exprim în cele mai clare moduri și prefer să fac puțin mișto de oameni cu tot felul de așteptări nerealiste de la viață. Dar m-a lovit acum o pasă de seriozitate, așa că vreau să lămuresc niște lucruri, legate de căutări interioare/dezvoltare personală.

Pe 12 martie a murit un scriitor. Nu pot să zic că nu mă așteptam: de ceva ani buni era bolnav de Alzheimer și, deși era genul de om care nu se lasă cuprins de disperare la primul obstacol, știa și el că finalul nu e foarte departe. A militat pentru dreptul de a muri când își dorește, înainte să ajungă legumă, a participat la documentare despre eutanasiere și despre moarte – _deci _se știa foarte clar care e situația.