În perioada asta m-a apucat plimbatul prin oraș și căutatul de locuri noi unde să stau, să beau o cafea și să filozofez despre viață și despre proiecte care ar trebui terminate odată – doar că deja încep să știu tot centrul Brașovului, deci singurele locuri cu adevărat noi probabil că ar fi cârciumile. Și uite așa se face că mi-am adus aminte de o întâmplare de acum câțiva ani, când încă locuiam la București.
Mi-am dat seama că nu mai piratez nu când am constatat că n-am niciun program de torente instalat și că nici n-am de gând să-mi pun, ci când am avut o discuție de genul, despre cărți de pe lista de citit:
Una dintre problemele pe care o au cărțile românești traduse din japoneză e că deseori sună scorțos. N-o să uit ce plictisitor părea Botchan de Natsume Soseki în română, față de una dintre variantele în engleză. (și japoneza mea, din păcate, nu e la un nivel suficient de avansat ca să încerc și a treia variantă a aceleiași cărți)
Eu și el în fața tablei de Go, după o pierdere spectaculoasă din partea mea.
După ce au trecut primele valuri de vizitatori prin noul mall din Brașov, am mers și eu la Coresi să văd care e atmosfera pe acolo. Am intrat de curiozitate și într-o librărie perfect poziționată lângă zona de restaurante, care mi s-a părut foarte faină ca aranjament, cu un aer occidental, căreia îi spune Bookcity dintr-un motiv pe care l-am înțeles cam târziu.
Cred că dacă există vreun domeniu în care se specializează zoso (în afară de blogging), acela e femeia la 30 de ani. Articol după articol despre femei la 30 de ani, sau în jur de, singure și fără speranță de relație, corporatiste care-și fac unghiile și gagici care sunt lipsite de inteligență și au nevoie de el, care să le spună care e problema lor.
După cum am mai zis, am un cont pe Goodreads. Pentru cine nu știe, Goodreads ăsta e un fel de site de cărți unde sunt înscrise _tone _de volume, unde vezi ce mai citesc prietenii, vezi ce părere au alții despre cartea pe care o citești tu, mai dai mai departe un citat, mai comentezi la recenzia altuia – ca o rețea socială, dar cu cărți.
Ziceam acum vreo săptămână că am găsit o traducere frumoasă și fluentă a lui Faust de (Johann Wolfgang von) Goethe în limba engleză. E cea a lui David Luke, iar motivele pentru care îmi place sunt povestite aici.
În perioada asta s-au strâns pe la reuniuni cu familia, prietenii vechi, prietenii noi și alți oameni pe care-i văd tot timpul sau pe care nu-i văd decât arareori. Și la un moment dat a zis unul cuvintele magice:
Există o tendință a scriitorului începător de a reda imaginile din mintea lui cât mai fidel pe hârtie. Se gândește profund la fiecare detaliu al fiecărei scene, și le imaginează clar, apoi le pune pe hârtie.