Cred că arunc 10 din 11 pliante pe care le găsesc agățate de clanță. Cel rămas nu-l păstrez, ci de obicei îl pierd. Țin minte că de obicei e vorba de ceva pizza, sau poate de o curățătorie de covoare, dacă nu cumva e vorba de altceva.
La un moment dat îmi spune o prietenă că e un tip care tot vorbește cu ea, îi povestește totul despre viața lui și săracul e suferind și a avut multe probleme în viață și acum vine și i se destăinuie ei. Mai mult decât atât, el zice că a făcut o pasiune pentru ea, iar acum n-o mai lasă în pace, o tot sună, vrea să fie împreună și ea nu știe cum să se descurce, cum să-i spună că e prea mult și nu e interesată. Și el vrea să vină la ea acasă, o sună tot timpul, îi scrie chestii interminabile pe Facebook.
După ce faci un lucru o vreme, începi să știi ce poți. Știi ce capacitate de lucru ai, ce viteză, ce rezolvi și cât de rapid. Te îmbeți în continuare cu apă rece și crezi că unele lucruri îți vor lua trei zile când de fapt îți iau patru, dar în principiu știi.
La un moment dat, la Poarta Raiului va avea loc următorul dialog:
Cum eram eu prin Cluj, m-a rugat cineva să-i plătesc impozitul pe apartament, ca să nu trebuiască să bată câteva sute de kilometri numai pentru atâta lucru. M-am codit, că e oraș mare Clujul și că nu prea mă bucură pe mine să stau la cozi și să număr bani, dar am primit instrucțiuni clare:
Trebuie să înțelegeți o chestie: acum citesc Paulo Coelho, din lipsă de lizibilitate de Preacher pe laptop (și din proastă inspirație), după ce în prealabil am citit despre Arsenie Boca pe Adevărul și pe Times New Roman. Și am început deja să simt cum îmi crește înțelepciunea interioară într-un ritm incredibil, mai ales că mai demult asistam și la gargara spirituală a lui Gregorian Bivolaru și pot face comparații și extrapolări.
În Cluj, în Iulius Mall, există un anticariat. Pentru că am un autocontrol care îl poate face să crape de invidie pe orice copil de 5 ani, a trebuit să mă opresc și să mă uit ce cărți au.
Am aflat că din toamnă vor apărea patru materii opționale noi, dintre care două vor fi disponibile la liceu. Una dintre ele e Educație pentru drepturile de proprietate intelectuală, la care recunosc că m-am uitat cu o oarecare stupoare: știu că toată lumea piratează, știu că e considerată normală treaba asta, nu știam că îi mai pasă cuiva suficient de tare de problemă ca să o abordeze în școli și să-i facă o programă.
Varianta pe scurt: Amazon vinde benzi desenate în format electronic, dar e greu să le citești.
Orașul oaselor, de Cassandra Clare, a fost una dintre cele mai mari dezamăgiri literare pe care le-am simțit în lunile astea de când a început 2015. Teoretic ar fi o carte scrisă de o autoare de fanfiction care s-a reprofilat pe literatură originală – dar a reușit să fie mult mai puțin originală, amuzantă sau interesantă când a început să scrie cărți care nu sunt bazate pe Harry Poter.