Roxana-Mălina Chirilă

Citeam o postare de pe Goodreads a cuiva care zicea că s-a săturat de comparațiile între cărți și bebeluși. Până la un punct, o carte și un copil seamănă: ai conceput, ai creat ceva cu un mare efort din partea ta și apoi te simți foarte protectiv cu acea creație. Doar că motivele de a proteja un bebeluș nu sunt valabile la cărți: un bebeluș uman e foarte fragil și are nevoie de toată susținerea adulților ca să supraviețuiască. În schimb, o carte e ca un crocodil: îi dai drumul în natură și indiferent câte pietre sunt aruncate în el, crocodilul nu se sinchisește.

În articolul precedent ziceam că am jucat unul dintre cele mai distractive jocuri din League of Legends de până acum, după care am descris League of Legends, dar nu și meciul în sine.

Aseară cred că am jucat unul dintre cele mai distractive jocuri din League of Legends, care s-ar putea să-mi schimbe atitudinea în joc pentru o perioadă lungă de acum înainte. Despre care probabil că o să vă povestesc mai încolo, că deocamdată o să povestesc ce-i cu jocul în sine (altfel mă lungeam prea mult).

San-Antonio mi-a fost recomandat insistento-călduros, și pe blog, și în privat pe Facebook. Așa că, normal, în prima fază mi-am luat un singur volum scris de el, la întâmplare. S-a nimerit să fie Lupul travestit în bunicuță.

Că tot a fost triada sărbătorilor feminine, s-au revărsat de pretutindeni cugetări despre femei. Am aflat de la CTP că femeile nu gândesc, dar sunt aproape de Dumnezeu. Am aflat de la alții că femeile sunt sublime zeițe de adorat, nu de înțeles. Am aflat că femeia e femeie la 40 de ani, dacă nu cumva e femeie în altă perioadă a vieții. Și unii spun că bărbatul e ca un ciorap de 2 lei, iar femeia… femeia e ca o traducere de 3 lei/pagină și de-aia cele două sexe sunt condamnate la neînțelegere (sau oricum, comparația era pe-aproape).

Ieri eram chitită pe două chestii: 1. să lucrez; 2. să mănânc o prăjitură. Așa că după ce m-am ocupat puțin de prima pasiune, am zis să mă ocup de a doua, cea cu prăjitura. Dar, 8 martie, totul plin, m-am plimbat trei sferturi de oră pe Republicii încercând să găsesc un loc unde să stau. Până la urmă, din disperare de cauză, am mers la Open Heart, de pe Michael Weiss.

Am ieșit azi pe Republicii, în căutarea unui loc unde să bag încă o rundă de editări la Flight from Hell, să-mi public odată romanul ca să pot trece la altceva (de exemplu, la continuarea lui; sau la diverse povestiri în diverse stadii de terminare). Mi-am găsit și eu ziua: buluc de lume pe străzi, buluc de lume în cafenele, până și la Koffeol unde doar prăjiturile sunt la preț, că restul e la suprapreț, e arhiplin. N-ai unde să arunci un ac, darămite să ocupi o masă.

E timpul pentru un studiu aprofundat al discuțiilor despre problema religiei în școli.

1 martie, 8 martie și alte sărbători de femei: tot văd femei și feminitate peste tot, așa că până nu uit…