Roxana-Mălina Chirilă

Posts

Arta de a fi drastic

Mi s-a dus vestea în anumite cercuri că aș fi drastică. Ceea ce nu e fals, dar nu e totul. Primul principiu Când cineva face ceva pentru sine, merită îngăduință. Cineva își scrie primele povestiri și vine cu ele la cenaclu? Îngăduință. Ne bucurăm pentru părțile pozitive - poate că își dorea de multă vreme să scrie, poate că vrea să încerce ceva nou. Sau poate că e vorba și de un scriitor profesionist, care vine tot la cenaclu?

Recrutări idioate

Uneori simt că sunt prea bătrână pentru jobul pe care-l am. Dar pe de altă parte, m-am născut bătrână. Îmi plac traducerile. Îmi plac și cele lungi, literare, în care pot să mă așez și să traduc fluviu, fără să mă opresc câteva ore. Îmi plac și cele de interfețe și nu numai, unde trebuie să sap după terminologie. (Bine, evident că e de cercetat și la traduceri literare, iar la interfețe sunt și lucruri clare.

Met Gala e un eveniment pentru strângerea de fonduri

Am văzut articolul ăsta la Vali. Mă interesează prea puțin subiectul principal al influencerilor (nu-i cunosc), dar mă interesează paragraful ăsta: Pe scurt: în SUA are loc Met Gala, o expoziție de opulență inutilă, unde se duc multe vedete să facă paradă cu cât de bogate sunt și cât de mult nu le pasă de nimic decât de propria persoană. Să zicem că e o expoziție de opulență în care bogații fac paradă, dar nu e una inutilă.

Unii intră în războiul anti-bullying de partea bullyingului

Am avut nefericita neplăcere azi să descopăr acest articol, în care se descrie o nouă modă în licee: fetele care urăsc alte fete, sunt misogine și își hărțuiesc colegele, încercând în același timp să fie pe placul băieților. Li se zice „pick me girls”. Întâi, hai să rezumăm ideile principale, după care vă voi povesti de ce articolul greșește. Conform definiției de la începutul articolului, pick me girl ESTE: fata care face glume misogine adoptă comportamentul băieților și interese masculine pentru a fi văzută, acceptată și validată de ei Pick me girl NU ESTE:

Cum dezvolți personaje

Ziceam ieri că un mare deserviciu făcut de orele de română e că ne-au învățat că ficțiunea e doar un voal pentru viața autorului și că literatura e, în cea mai mare parte, autobiografică. Dacă tot am început să explic că imaginația există, poate ar fi bine să vă spun și câteva idei despre cum să călătorești pe plaiuri fictive fără să depinzi doar de ce vezi cu ochii tăi.

Ora de română v-a învățat greșit ce e ficțiunea

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai sigură pe o concluzie: cel mai rău lucru pe care l-a făcut ora de română în școli este că a învățat un popor întreg lecțiile greșite despre ficțiune. Sunt sigură că există motive istorice pentru care lucrurile stau cum stau. Cineva a decis care să fie cheia interpretării operelor literare în școală, iar acea cheie e cea biografică: Ion Creangă scrie „Amintiri din copilărie”, poeziile lui Eminescu sunt fie despre Veronica Micle, fie despre genialitatea proprie, Eliade își scrie propria viață în „Maitreyi”, Rebreanu scrie despre fratele lui în „Pădurea spânzuraților”, „Moromeții” lui Preda sunt despre Preda - ce mai, în fiecare operă se caută autorul de zici că e perla din gogoașă.

Plăcerea abandonului

Ziceam la finalul lui 2023 că mi-am propus două obiective pentru 2024: să citesc mai multe cărți vechi; și să abandonez cel puțin 10 cărți. De primul obiectiv nu m-am ținut încă, dar aș vrea să vă povestesc de al doilea. De obicei, cărțile trebuiau să mă enerveze profund ca să le abandonez. Trebuiau să fie scrise atroce, să mă prindă într-un moment deosebit de prost sau, dacă erau de non-ficțiune, să fie aproape de neînțeles sau pline de greșeli fie de logică, fie de cercetare.

Grămada de cărți (01.05.2024)

O nouă lună, o nouă tură de cărți. Și pentru că vreau să mai fac curat în bibliotecă, am trecut prin volume ca focul prin hârtie. (Ok, nu chiar, dar nici foarte departe n-am fost.) Fine Gråbøl - „What Kingdom” O carte primită gratuit de pe NetGalley în schimbul unei recenzii cinstite. Din păcate, recenzia mea cinstită e că nu prea știu ce să zic de cartea asta. E ciudată, poetică și aluzivă.

Claritatea în articole și postări

Suntem în epoca social media și foarte multă lume se exprimă public. Din păcate, sunt încă destui care nu au deprins exercițiul comunicării. În primul rând, miștourile făcute cu prietenii la o bere? Sunt grozave pentru prietenii de bere care sunt în temă cu subiectele discutate și cam știu ce fel de umor ai. Pentru un public larg însă, miștourile doar îngreunează comunicarea. Am citit recent un număr din revista „Golan” în care era un articol despre… economie, parcă?

Testarea standardizată în educație

E aproape o crimă că mi-a luat o lună să scriu despre „Testarea standardizată în educație” a lui Dragoș Iliescu. O carte mică, lansată la Brașov la Universitatea din Transilvania într-o sală în care mai erau câteva zeci de oameni - clar mai mulți decât am văzut la alte lansări. După atmosferă și cum discutau unii cu alții, majoritatea erau profesori; sau oricum, oameni care aveau o legătură cu facultatea de psihologie și științele educației.