Many years ago, I ran into this fan-subtitled version of the Bleach anime. The subs were good – until the second half of episode 41, where they were hijacked by someone out to troll, who replaced perfectly good lines with gangsta „You owe me money, bitch!” and sex-related themes.

Tehnica Pomodoro: 25 de minute de lucru neîntrerupt, 5 minute de pauză. Repeți de 4 ori, iei o pauză de 20-30 de minute.

Azi, mister: am luat porumb, acuma cât îl fierb?… Că pot să fac destul de multe chestii prin bucătărie, dar pe asta n-am făcut-o până acum.

Azi am râs pe săturate de situația lui Dorin Lazăr, care a scris un articol despre despărțiri. Din alea din dragoste. Articolul seamănă cu orice alt articol pe care ar fi putut să-l scrie: a luat o temă, a disecat-o, a analizat-o, și-a spus părerea. A adresat articolul mai ales grupei de vârstă 20-30, care crede că relațiile ar trebui să fie într-un fel. A fost mai personal decât articolele lui despre politică, pentru că a decis să ilustreze ideea cu un episod din trecutul lui – dar cam atât.

Adolescenții ar trebui să fie strânși din sălile școlilor și duși în amfiteatre ca să afle câteva lucruri – genul de chestii pe care nu ți le predă nimeni la matematică sau fizică și pe care diriga n-o să le spună. Chestia asta se face ca să le spună adolescenților că drogurile sunt rele, că regulile de circulație există și că fetele că au ciclu (ca să nu cumva să aibă vreuna un șoc când începe să-i curgă sânge dintre picioare și să omoare pe toată lumea dintr-un atac de panică combinat cu telekinezie).

Din când în când apar prin presă tot felul de articole despre autonomie, unguri, secui, marșuri, partide, Ungaria și tot așa. Uite unul azi, în Adevărul. Despre unguri din Ungaria care agită spiritele ungurilor din România.

Sunt tot felul de liste interminabile din care păsămite îți dai seama dacă te iubește sau nu. Te sărută după ce-ai mâncat ceapă sau usturoi? Îți face surprize mici? Îți zâmbește? Îți spune că te adoră? Îți acordă atenție, se poartă frumos? Etc.etc.

Cel mai greu e să ștergi.

Mă uit pe pagini și pagini de text (8 la dublu spațiu, 2631 de cuvinte) și nici nu știu ce să șterg și ce să las. Sentimentul de frustrare când n-ai o parte rea de care să te legi, n-ai o parte foarte bună pe care să construiești. Îmi vine să arunc la gunoi capitolul și s-o iau de la capăt, doar că n-am condițiile fizice și psihice să rescriu aceeași chestie de o mie de ori până iese. Plus, senzația că nu e totul rău…

Pe ușa Cafetecii (cea din Brașov, aproape de Piața Sfatului) sunt câteva semne. Ai voie cu țigări. Ai Wi Fi. Ai priză. Ai voie cu câini. +18 – interzis minorilor?!…