Roxana-Mălina Chirilă

Întrebări și răspunsuri

Sunt câteva întrebări de care m-am ciocnit de câteva ori și mă gândeam că poate răspunsurile îi mai interesează și pe alții.

1. De ce scrii chestii așa de întunecate/ciudate?

Nu tot timpul scriu întunecat. Dar pentru că pe-acolo mă învârt momentan…

Îmi place complexitatea. Îmi plac personajele care au personalități diferite, idei diferite, scopuri diferite, lumi diferite. Le arunci împreună și interacționează de la sine. Inevitabil, când cam toți sunt altfel, cineva ajunge și ciudat. Acțiunile care sunt perfect logice privite din interior pot părea lipsite de noimă din exterior (până când ceva le pune în context).

Apoi, o lume haotică/malefică impune cu totul alte probleme decât una benefică sau realistă: cum alegi binele din multe variante proaste? Cum decizi dacă cineva e „bun”/„rău” dacă e scindat între cele două variante? E un loc unde ambiguitățile ies la iveală, unde apar și slăbiciunile, și punctele forte, și frica, și disperarea – fără ca ele să fie respinse din start, fără ca ele să provoace repulsia moralizatoare. O calitate poate fi câștigată, o înțelegere trebuie smulsă realității.

Am fost odată într-un grup de oameni care credeau că arta trebuie să reflecte doar binele, frumosul, sublimul, perfecțiunea. Dar la fel cum după război mulți viteji se arată, și în rai e ușor să fii sfânt. Când alegerea corectă e clară pentru toată lumea și e ușor de făcut, se cheamă că ai o viață ok și frumoasă („et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo” spune rugăciunea creștinilor). Dacă lucrurile se complică, în schimb, devin mai interesante (dacă e să adaptăm, „nos inducas in temptationem, et libera nos a malo”: du-ne în ispită și eliberează-ne de rău).

2. De ce te preocupi în continuare de MISA? N-ar trebui să-ți vezi de viața ta odată?

Ba da. Și chiar așa se întâmplă. Între roman, calculatoare, literatură, jocuri PC, seriale, muzică, cafea și alte alea trebuie să recunosc că am o viață.

Nu cred în uitare ca mod de rezolvare a unei probleme. La un moment dat ziceam că discut în continuare despre MISA pentru că sunt atâția acolo care suferă de pe urma ei (chiar și inconștient). Dar de fapt răspunsul pe care l-aș da azi e altul: mai discut despre MISA pentru că ceea ce se petrece cu cei din MISA se poate petrece cu alții altundeva.

Am cunoscut oameni de valoare în MISA, am cunoscut și jigodii, persoane care aveau probleme în familie și care n-aveau, persoane cu educație și fără. Numărul de medii din care au fost culeși cei înscriși la cursurile de yoga spune foarte multe despre deschiderea oamenilor în general de a participa la o chestie pe care toți cei din jur o consideră dubioasă.

MISA e doar una, dar e un semnal de alarmă că oamenii vunerabili există peste tot și că nu sunt doar niște nebuni în afara societății. Sunt zeci de mii care s-au perindat pe la cursuri – și mai sunt vreo 100.000 de martori ai lui Iehova, 20.000 de membri ELTA, 3.000 de mormoni și sincer n-am știut pe cine altcineva să mai caut. Putem să băgăm frumos capul în pământ și să ne prefacem că doar oamenii mai… neobișnuiți… pot face parte din grupări pe care mulți le-ar denumi secte, dar părerea mea e că atitudinea e greșită și duce la o vulnerabilitate sporită.

E neplăcut să contempli că cineva apropiat – sau chiar tu – ar putea să facă parte dintr-un grup dubios și religios. E neplăcut să te gândești că oamenii nu sunt perfecți. Dar părerea mea e că merită. Chiar dacă n-ai ajunge niciodată într-o grupare dubioasă, tot e bine să știi ce resorturi interioare ai, unde să fii atent la tine, care sunt lucrurile pe care le eviți, care sunt punctele tale slabe. E vorba de autocunoaștere, în fond.

Asta, bineînțeles, printre picățele. În fond, viața e frumoasă. Învățat chestii interesante, citit cărți bune, seriale mișto, cafea, mâncare excepțională, jocuri bine făcute sau ce te tentează pe tine.

3. Ai putea să-mi spui ce înseamnă [..] în engleză?

Aș putea. Dacă mi-ești drag/ă, o să-ți și spun. Dar ca idee, poți folosi ceea ce e probabil să folosesc și eu: wordreference.com, care are multe variante de traduceri, dar nu toate variantele posibile (e un avantaj); și thefreedictionary.com, care e un dicționar englez-englez absolut superb. Are și butoane pe care poți să apeși ca să-ți pronunțe cuvântul, cu accent britanic și cu accent american.

4. Spune ceva în japoneză!

Hmm. „Konna yume wo mita.” (cona iume o mita) = Am avut un vis. (traducere ad litteram: Am văzut visul acesta.)

mita = am văzut (în cazul de față se traduce prin „am avut”, pentru că la noi visele se au, nu se văd). De la verbul miru = a vedea.

wo = particulă care indică complementul direct (noi n-avem, asta e).

yume = vis.

konna = de acest fel, astfel, acesta.

Propoziția „Konna yume wo mita” apare la începutul a câteva povestiri din „Zece nopți, zece vise” de Natsume Soseki și în filmul „Vise” al lui Akira Kurosawa. (ok, traducerea oferită pentru titlul lui Soseki în română pe wikipedia e „Zece nopți pline cu vise”, dar sună stângaci)

5. Am văzut prin filme că pe scriitori îi pocnește inspirația și scriu câteva zeci de pagini odată, sau se blochează și nu pot scrie nimic. Așa funcționează?

Nu. Așa sună mai interesant să spui că funcționează.

Personal, mă pun jos și scriu. Uneori scriu mai bine, alteori scriu mai prost. Uneori am mai mult chef, alteori mai puțin. Dacă ceea ce vreau să scriu nu funcționează, înseamnă că e cazul să regândesc perspectiva. Dacă n-am chef să scriu îmi iau o cafea. Sau altceva, de preferință cu scorțișoară. Dacă nu știu absolut deloc ce să fac, mă duc să mă plimb, pentru că planific mai bine în mișcare.

Orice scriu trebuie de obicei editat și re-editat ca să curgă, să sune bine, să nu fie discrepanțe și stângăcii. După care, în cazul în care vorbim de roman, trimit la editură capitolul și mai fac câteva modificări în funcție de ce-mi zic cele două editoare.

Ai spune că seamănă a muncă.

6. De ce lași proștii să comenteze pe blog?

Pentru că altfel ar trebui să stabilesc niște criterii foarte exacte după care să moderez – sau ar exista posibilitatea să cenzurez și comentarii legitime din exces de zel. Mai ales dacă sunt prinsă într-o zi în care n-am răbdare.

7. De ce scrii lung și nu scurt?

Pentru că, la fel ca Zoso care scrie scurt și nu lung, e blogul meu și scriu cum îmi place să citesc și cum scriu mai bine.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |