Moneda de 1 ban e inutilă. E atât de inutilă încât niciun magazin n-are nevoie de mai mult de 10 monede de 1 ban pe lună, pentru că oricât ar da-o ca rest, nimeni n-o ia în afară de nebuni, de oameni cărora li se varsă toate mondele în pumn și de oameni distrați. O vezi uneori în magazin, lângă casa de marcat, unde își face veacul de la alții care nu și-au luat restul. Vânzătoarea o împinge spre tine și o trage înapoi după ce n-o iei. E deja un semn simbolic.

Cred că de la Mihai Vasilescu am început cu cititul și până la urmă am ajuns la tot felul de comentarii despre cum viața e mai perfectă dacă ai copii, îți dai seama de misterele universului, crești interior și te împlinești etc.

Un lucru pe care l-am remarcat e că oamenii nu prea fac diferența dintre SF și fantasy nici măcar atunci când e vorba de cazuri clasice, cum ar fi Fundația lui Asimov versus Stăpânul inelelor, de J.R.R. Tolkien. Adevărul e că distincția e greu de făcut, mai ales în cazuri la limită în care SF-ul se amestecă cu fantasy-ul (Lumea lui Rocannon, de Ursula K. Le Guin, de exemplu), dar aș vrea să lămuresc termenii pentru articolul de față.

Nu vreau să spun că e nașpa să dai copy-paste la un articol scris de altcineva, dar am dat astăzi peste un Alexandru care-și trecuse următoarele cuvinte lângă numele personal:

Familia mea e răspândită peste tot felul de mări și oceane, ca să nu cumva să-mi cunosc verii prea îndeaproape. Și ieri se face că a dat prin Brașov unul dintre verișori (vorba vine „verișor”, că e ditamai omul), împreună cu un grup mic care conținea cel puțin o rudă locală (un tip pe la vreo 40 de ani?…) și cel puțin o prietenă neînrudită (a vărului).

O carte polițistă cu vampiri români pe care n-au trebuit s-o scrie străinii. E un pas voios înainte către niște cărți scrise în română pe care să le citim de plăcere, zic eu.

Nu știu dacă mai ține minte cineva, dar la începutul anului – mai exact, pe 3 ianuarie – ziceam că anul ăsta îmi propun trei chestii în materie de citit:

Nu sunt mare fană Game of Thrones. Mai exact: nu sunt aproape deloc fană Game of Thrones. Am văzut parțial sezonul 1, am văzut sezonul cel mai recent în totalitate, am citit toate cărțile și, în cunoștință de cauză fiind, nu sunt mare fană. E în regulă, mă distrează, mă uit de la cap la coadă, dar n-am reacția de drag sau de jind pe care o am față de poveștile care mă prind. Dacă mai vine un episod, e în regulă, dacă mai e până la următorul sezon, e în regulă și așa.

Am văzut că părerile sunt împărțite și jumătate dintre voi sunt intersați de Troilus și Cresida, iar cealaltă jumătate nu. Pentru că mi se pare un subiect interesant, o să vorbesc oricum despre el.

În general, susțin că generația digitală se descurcă bine și social, are parte și de distracție, și de prieteni. Ba, după cum zice și Idaho, pot rămâne mai aproape de cei dragi, că au cum.