Nu vreau să spun că e nașpa să dai copy-paste la un articol scris de altcineva, dar am dat astăzi peste un Alexandru care-și trecuse următoarele cuvinte lângă numele personal:

Familia mea e răspândită peste tot felul de mări și oceane, ca să nu cumva să-mi cunosc verii prea îndeaproape. Și ieri se face că a dat prin Brașov unul dintre verișori (vorba vine „verișor”, că e ditamai omul), împreună cu un grup mic care conținea cel puțin o rudă locală (un tip pe la vreo 40 de ani?…) și cel puțin o prietenă neînrudită (a vărului).

O carte polițistă cu vampiri români pe care n-au trebuit s-o scrie străinii. E un pas voios înainte către niște cărți scrise în română pe care să le citim de plăcere, zic eu.

Nu știu dacă mai ține minte cineva, dar la începutul anului – mai exact, pe 3 ianuarie – ziceam că anul ăsta îmi propun trei chestii în materie de citit:

Nu sunt mare fană Game of Thrones. Mai exact: nu sunt aproape deloc fană Game of Thrones. Am văzut parțial sezonul 1, am văzut sezonul cel mai recent în totalitate, am citit toate cărțile și, în cunoștință de cauză fiind, nu sunt mare fană. E în regulă, mă distrează, mă uit de la cap la coadă, dar n-am reacția de drag sau de jind pe care o am față de poveștile care mă prind. Dacă mai vine un episod, e în regulă, dacă mai e până la următorul sezon, e în regulă și așa.

Am văzut că părerile sunt împărțite și jumătate dintre voi sunt intersați de Troilus și Cresida, iar cealaltă jumătate nu. Pentru că mi se pare un subiect interesant, o să vorbesc oricum despre el.

În general, susțin că generația digitală se descurcă bine și social, are parte și de distracție, și de prieteni. Ba, după cum zice și Idaho, pot rămâne mai aproape de cei dragi, că au cum.

Într-o bună zi am scos hainele de la spălat și am constatat că îmi dispăruseră două șosete. Între noi fie vorba, cred că șosetele au mecanism de auto-distrugere din născare, la un moment dat li se transformă componența chimică și fac fix ca tubul ăla de carton de la hârtia igienică Zewa, se dizolvă în apă și dispar pe conductă.

Când eram în București locuiam la o distanță atât de mare de facultate încât nu se punea problema să mă duc acasă într-o pauză de două ore între cursuri – și nici măcar într-una de patru ore, neapărat. Așa că am bătut zona Romană-Universitate în lung și-n lat până când am ajuns s-o știu destul de bine, ceea ce e complet irelevant, pentru că oricum în București business-urile vin și pleacă în decurs de luni sau unul-doi ani.

Citesc acum o carte cu sfaturi despre ce și cum să faci când vrei o relație, când intri într-o relație și când ești într-o relație. E scrisă de o mormoană din State și de fiul ei, ceva mormon care e și față bisericească. Și e adresată bărbaților. Mi-a fost trimisă mie pentru recenzie, o chestie care o să fie destul de delicată – pentru că sunt mai în afara publicului-țintă decât un țânțar la convenția pisicilor din întreaga lume.