În dimineața asta m-am trezit și mi-am dat seama că nu am nimic urgent de făcut și că pot să pierd vremea prin casă, un sentiment pe care în ultimele două-trei luni nu l-am prea avut. Am umblat ca o zombie dintr-o parte în alta, încercând să-mi dau seama dacă ar trebui să mă apuc de ce nu-i urgent, sau dacă ar trebui să redevin umană.
Despre Solaris nu știam aproape nimic înainte să o iau în mână. Știam că e SF. Știam că a fost odată un film numit Solaris în regia lui Tarkovski. Și știam că există o melodie după Bach, The Sea Named Solaris, deci existau șanse să fie vorba despre o mare undeva prin poveste.
Cum tot a fost scandalul cu Pleșu în perioada asta și oamenii mi-au dat link-uri către ce mai spune filozoful în apărarea proprie, am ajuns la o concluzie: aveau dreptate cei de la ICR, e plin de serioși pe lumea asta – sau prin țara asta, una din două.
Notă: Voiam să scriu un articol mai lung despre cultură, felul în care e percepută, cultura tradițională și presupunerile noastre legate de ea… dar atât de tare m-am lungit încât am preferat să despart articolul într-o serie mai ușor de citit.
Vorbeam cu cineva de curând despre podcast-uri și ICR-ul lui Dorin Lazăr și Ovidiu Eftimie. Și-mi spune tipa:
Zilele astea e un scandal întreg legat de Andrei Pleșu. Rezumatul e cam așa: Pleșu a intrat într-o librărie Humanitas, unde are reducere permanentă la orice carte cumpărată, că așa are el. Vânzătoarea a stat să se întrebe dacă o fi chiar el sau nu, i-a fost jenă să întrebe, i-a vândut cărțile și omul n-a zis nimic de reducere, după care a plecat.
Renunț la Dacopatia lui Dan Alexe. Aveam de gând să o citesc până la capăt ca să-i fac recenzia, dar e o carte care mă enervează la fiecare a doua pagină.
Să zicem că lucrezi din greu să termini o chestie – și lucrezi de acasă, că așa e munca ta. Sună cineva la ușă, până te duci să vezi cine e vezi că omul sună la vecin. Boscorodești în sinea ta indivizii ăștia dubioși care merg să vândă/ceară/ceva de la toată lumea din bloc și dai să te întorci la muncă.
Profesoara noastră de română din liceu avea un stil comunist de a preda: ea dicta, noi scriam cuvânt cu cuvânt. În ora următoare, cineva recita lecția trecută, apoi ea preda iar și noi iar scriam. Am învățat multe de la orele ei, chiar dacă văd acum că sistemul era departe de a fi ideal.
