Cred că am mai pomenit de faptul că îmi plac cărțile lui Sergiu Someșan. Nu-mi plac așa cum îmi plac G.G. Marquez și Murasaki Shikibu, de exemplu, care au un stil ireproșabil și creează fiecare în felul lui lumi extraordinare, la limita dintre real și supranatural. Nu-mi plac nici cum îmi plac cărțile și seriile complexe, pline de fire narative care se intersectează până devin țesături care-ți taie răsuflarea. Îmi plac însă așa cum îmi plăceau cărțile în copilărie, când mă încântau, mă prindeau, mă făceau să visez și nu-mi păsa nici cât negru sub unghie de detalii pe care am învățat să le observ când am făcut din cărți obiectul meu de studiu și apoi de lucru.