E sâmbătă, deci e ziua recomandărilor mai ciudate. „Sunstone” de Stjepan Šejić e o serie de benzi desenate despre două tipe aflate într-o relație BDSM. Are umor, e romantică, e sexy, e tot ce trebuie. Mergeți și citiți-o.

Azi e prima oară când trișez și nu recomand o carte, ci o povestire scurtă: „Grădinarul”, de Rudyard Kipling, publicată în 1925. Nu văd să fie tradusă pe undeva, din păcate.

Trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile și toate lucrurile tind spre bine. Lumea e frumoasă și roz, nimic nu e cu adevărat rău, oh, ce lume bună e aceasta.

Artemis Fowl e un băiat de doisprezece ani care nu prea seamănă cu ceilalți copii de vârsta lui. În primul rând, e dintr-o familie putred de bogată, chiar dacă acum averea lor nu mai e ce a fost. În al doilea rând, e un geniu. Și în al treilea rând, e un infractor periculos.

Jean-Claude Carrière este un regizor, scenarist și actor francez, care a primit Oscarul pentru întreaga carieră în 2014. Asta în cazul în care, ca și mine, v-ați uitat la titlu și v-ați întrebat cine o fi și el.

N-o să prea vedeți cărți românești pe aici, pentru simplul motiv că pe majoritatea dintre ele le recomand doar pentru aprins focul. Însă fiecare pădure are și verziturile ei.

Dacă mă trezești din somn și-mi spui să-ți recomand o carte, sunt șanse mari să spun „Jonathan Strange & Mr Norrell” de Susanna Clarke.

A fost odată ca niciodată un portughez care a vrut să scrie un ghid de conversație portughez-englez. Poate avea intenții bune. Eu îl bănuiesc că voia să se îmbogățească rapid. Cert e că a luat un ghid de conversație portughez-francez și l-a tradus mot-a-mot în engleză, cu ajutorul unui dicționar, pentru că de fapt nu știa nicio boabă de engleză.

Ce sunt emoțiile? Sunt un dat? În ce fel sunt controlabile? Sunt influențate de cultura din care facem parte? Cum arătau emoțiile în trecut?

Am spus că ziua de joi e rezervată clasicilor – și ce poate fi mai clasic decât Homer? „Iliada” și „Odiseea” au fost scrise acum mai bine de două milenii și jumătate și au ajuns apoi să fie la baza studiilor grecilor antici. În vremurile mai moderne, Homer a ajuns să fie citit și recitit și predat în cele mai neobișnuite locuri, cum ar fi unele școli rurale din Irlanda secolului 18 (imaginați-vă un Humulești în care ceaslovul e înlocuit de „Odiseea”).