Sherlock Holmes! Probabil personajul cel mai ecranizat din istoria cinematografiei și preluat de-a lungul anilor de o grămadă de autori care au scris povești despre el sau inspirate de el. Nu e primul detectiv fictiv, dar e probabil cel mai cunoscut. Autorul, Arthur Conan Doyle, a încercat la un moment dat să-l omoare ca să poată scrie și altceva, dar fanii l-au convins să-l aducă înapoi la viață și să continue să scrie povești cu el.

Țin minte că la un moment dat, în careva dintre cărțile din seria Discworld, o vrăjitoare bătrână îi spune unui preot că păcatul e atunci când tratezi oamenii ca pe obiecte. Cam ăsta ar fi rezumatul cărții „Arme matematice de distrugere”: oamenii sunt tratați ca obiecte, cu ajutorul inovațiilor tehnologice și al matematicii. Și e evident că rezultatele nu sunt în regulă. Cathy O’Neil e o matematiciană care și-a luat doctoratul la Harvard, a predat o vreme, după care s-a mutat în câmpul muncii, lucrând în domeniul financiar.

„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni. Alison Bechdel are o copilărie mai neobișnuită. Tatăl ei lucrează ca profesor de engleză, restaurator de case și director la pompe funebre, așa că-și petrece copilăria într-o casă grandioasă și printre oameni morți.

Aș putea spune că „Wilds Cards” e o antologie de povestiri scurte despre supereroi, dar aproape fiecare parte a propoziției ar fi o minciună. În primul rând, e mai degrabă un fel de roman compus din o mulțime de povestiri scurte care se întrepătrund și care au autori diferiți. Personajele principale diferă de la povestire la povestire, dar deseori reapar ca personaje secundare în alte povestiri. Deci nu e chiar o antologie, nu e nici chiar un roman.

Există opere de artă atât de frumoase, de puternice, de profunde încât îți taie răsuflarea și știi că niciodată n-o să te ridici la nivelul lor – nici ca artist, nici sufletește, nicicum. Îți arată o altă lume, dar îți trântesc ușa în nas când vrei să pășești spre ea. „Printre pisici” nu se numără printre ele. De fapt, după ce am citit cartea asta de câteva ori, tot nu-mi dau seama dacă autorul scria la mișto, era fumat sau se crede un nou Cărtărescu.

„Sir Gawain și cavalerul verde” e o poveste anonimă de la finalul secolului 14, așa că lizibilitatea ei depinde de la traducere la traducere. E Anul Nou și Arthur stă cu cavalerii lui la masă când apare o namilă de om îmbrăcat în verde și călare pe un cal verde, care le propune un joc: oricine de acolo are voie să-l lovească o dată cu toporul fără ca el să reacționeze, dacă peste un an și o zi îl lasă să întoarcă lovitura.

Poate că n-o să vreți să citiți cartea asta pentru că n-a fost tradusă în română, dar o să vreți să auziți povestea. Pentru că în 1518, o grămadă de oameni din Strasbourg au început să danseze și au dansat până la epuizare – iar în unele cazuri, până la moarte. Nu e un roman de fantasy, nu e o legendă, ci e pe bune. Iar asta e o carte de non-ficțiune despre fapte reale, publicată în 2008 și scrisă de John Waller, un istoric al medicinei.

Acum câțiva ani, am dat peste o listă cu cele mai bune romane SF din toate timpurile – și pentru că nu prea știam genul, am zis că lista respectivă e un loc bun din care să-mi încep educația în domeniu. „Străin într-o lume străină” nu era primul de pe listă, dar era printre primele. A fost o surpriză… ciudată. Valentine Michael Smith e un tip care a fost crescut pe Marte după ce părinții lui, exploratori din prima expediție pe planeta roșie, au murit acolo.

Prima oară am auzit de David Sedaris de la o prietenă. Nu mai știu dacă era atunci când se abținea cu greu să nu-și cumpere un bilet pentru careva dintre tururile lui de carte, sau când îi povesteam nu știu ce nebunie care mi se întâmplase și mi-a spus că ar trebui s-o scriu undeva, cum face David Sedaris cu chestiile care i se întâmplă lui. Evident, prima mea întrebare a fost, „Cine e David Sedaris?

Ursula K. Le Guin a venit în SF dinspre științele umaniste. Asta înseamnă că nu-și bate prea mult capul cu principiile de funcționare ale navelor spațiale, dar are grijă ca personajele ei să găsească ceva interesant la capătul drumului prin spațiu. Genly Ai, un fel de ambasador al unei mari alianțe galactice, e trimis pe o planetă înghețată ca să convingă nativii de acolo să li se alăture. În momentul în care ajunge acolo, a renunțat cu totul la vechea lui viață – călătoriile prin univers se petrec la viteze subluminice, așa că deși el a fost în stază și n-a simțit trecerea timpului, familia și prietenii lui sunt morți de multă vreme.