Că tot a venit sfârșitul anului, în care ne aducem aminte de bune și de rele, de greșeli și reușite, vreau să vă povestesc un episod de acum câteva luni, care e amuzant acum, dar la vremea respectivă n-a fost.

Acum mai bine de un an m-a contactat cineva de la o firmă mare de traduceri, cu un text care spunea cam așa ceva (dar mai profesionist): „Salut, am văzut că ești traducătoare, am văzut că te joci pe calculator – nu vrei să traduci jocuri pentru noi?

Stăteam și lucram când mi-a trecut prin minte că m-aș întoarce pe o anumită străduță de pe docuri, unde erau tot felul de restaurante șic înghesuite unele în altele, o cafenea modernă menită să ia ochii turiștilor, bărulețe retro, ușor prăfuite, ceva localuri asiatice pitite între clădiri și un aer nu foarte îngrijit, dar pitoresc.

Assassin’s Creed: Renaissance de Oliver Bowden demonstrează foarte clar că un joc poate fi mult, mult mai bun decât cartea aferentă, deși se întâmplă cam același lucru în amândouă.

Aseară cred că am jucat unul dintre cele mai distractive jocuri din League of Legends, care s-ar putea să-mi schimbe atitudinea în joc pentru o perioadă lungă de acum înainte.

Inițial mă apucasem să scriu despre Assassin’s Creed II, că pe II l-am terminat de curând dar mi-am dat seama că inevitabil trebuia să vorbesc de primul AC dacă voiam să zic de al doilea.

[][1]Kayle, din League of Legends Unele jocuri au o poveste lungă pe care se bazează: în Assassin’s Creed (primul joc), de exemplu, ești Altair, un asasin din secolul 12 care luptă împotriva cavalerilor templieri.

Din când în când mă ciocnesc de persoane care spun că femeile ori nu se joacă pe calculator, ori vor jocuri drăguțe, cu inimioare și toate cele.

[][1]Jucând Portal M-am tot gândit și am ajuns la concluzia că habar n-am de ce nu s-ar juca femeile pe calculator, în afara faptului că „tradițional” nu se joacă.

[][1]Pagina de scor din World of Tanks -- aici am ajucat cu un tanc german, Jagdpanther.