Seria asta de postări e „Cartea de azi”, nu „Cărți care mi-au plăcut”, așa că azi vă voi povesti despre una dintre cele mai triste experiențe pe care le-am avut în materie de citit. Am crescut printre cărți. Aveam mai multe în casă decât citesc majoritatea oamenilor educați într-o viață. Aveam clasici, aveam cărți de aventuri, aveam cărți scorțoase de non-ficțiune, aveam romane plictisitoare și chestii de care nu știu nici până în ziua de azi ce sunt.

În principiu, îmi plac cărțile în care sunt inserate tot felul de idei și concepte interesante, fie că e vorba de filozofii din perioada medievală, de felul în care funcționează cine știe ce dispozitive sau de tot felul de chichițe politice sau sociale. Dacă sunt captivant descrise, vreau să aflu ce-i cu ele. Teoretic, Italo Calvino ar fi trebuit să mă încânte cu Dacă într-o noapte de iarnă un călător, pentru că e o carte fix din zona asta, în sensul în care autorul e un erudit care nu ezită să se bazeze pe ceea ce știe pentru a crea ficțiune.