[2 mai] Cartea de azi: „Vreme ciudată la Tokio” de Hiromi Kawakami

Acest blog a devenit prea serios în ultima vreme, așa că am căutat cea mai non-serioasă carte pe care o am în arsenal. Nu e „Vreme ciudată la Tokio”, dar și asta e pe aproape – și în continuare mă întreb de ce titlul e scris „Tokio” și nu „Tokyo”. Eh.

Există un curent în literatura japoneză contemporană în care se scriu cărți despre nimic în mod deosebit – lucruri care se întâmplă și pe care e distractiv să le citești, dar nu au un fir narativ puternic. Hiromi Kawakami scrie așa.

Tsukiko e o tipă de 38 de ani care n-a făcut nimic excepțional cu viața ei. A avut câteva relații, dar nimic special. Într-o seară, se întâlnește cu unul dintre foștii ei profesori într-un bistro, unde comandă exact același lucru ca el. Schimbă câteva vorbe cu el ca să nu fie nepoliticoasă, dar ajung să se întâlnească pe acolo tot mai des și să discute despre una-alta și vremuri vechi.

Nu se întâmplă foarte multe lucruri, dar e o carte simpatică, ușurică și plăcută, complet opusă față de cărțile scrise pe la noi în care autorii care n-au fir narativ vor îngreunează totul cu filozofie. A fost publicată pentru prima oară în 2001 în Japonia, iar la noi a fost tradusă la Polirom și poate fi cumpărată de pe eMag.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *