Roxana-Mălina Chirilă

literatură japoneză

Povestea lui Genji I: a traduce intraductibilul

Acum mult, mult timp, în urmă cu o mie de ani, curtea imperială japoneză se afla într-o epocă de aur a frumosului și a rafinamentului. La ocazii speciale se compuneau poezii în stil chinezesc, împărații din trecut porunciseră culegerea unor poezii în colecții imperiale, iar nobilii erau instruiți în mod deosebit în arte. Povestea lui Genji a apărut în contextul acesta axat pe poezie, pe rafinament, în care oamenii „de bine” aveau o vastă cultură literară și puteau compune versuri, cita poezii și face referiri subtile și sugestii rafinate fără prea mare efort.

Cum să te îndrăgostești de literatura japoneză

La facultate am făcut tot felul de ciudățenii în materie de literatură japoneză. Am citit cărți pline de scârboșenii, de sinucideri, de bătrâni care pipăiau tinere, de indivizi care încercau să-și ucidă copiii, de îndrăgostiți care se sinucideau împreună, piese de teatru No absolut neinteligibile și câte și mai câte. Așa că, deloc surprinzător, timp de câțiva ani n-am prea avut chef să cumpăr noi cărți japoneze. Asta până când am dat peste Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami.

Despre “Lone Wolf and Cub”

Lone Wolf and Cub e o serie de manga relativ veche, publicată între 1970-1976. A fost lăudată pentru realismul cu care prezintă epoca târzie a samurailor și lumea japoneză de la momentul respectiv. Ceea ce nu înseamnă că personajul principal nu poate să bată măr un număr impresionant de inamici – totuși nu e cazul să se exagereze cu realismul într-o serie de aventuri, nu-i așa? Ogami Itto e fostul călău al shogun-ului, care asista sinuciderile oamenilor importanți.

Nagai Kafu – Komayo. Povestea unei gheișe [recenzie]

Nu e o carte _rea, _Komayo de Nagai Kafu, dar, întocmai precum această frază, este puțin întortocheată și nu foarte plăcută la citire. O gheișă de la începutul secolului XX își găsește un soț nu foarte bogat, se mută cu el la echivalentul japonez al cucuieților de munte, el moare, ea se întoarce la muncă. Romanul începe cam aici: când Komayo, proaspăt întoarsă la meseria de gheișă, se reîntâlnește cu o dragoste din tinerețe, un bărbat care e gata s-o țină în puf, fiind în continuare îndrăgostit de ea, după ani de zile în care nu s-au mai văzut.

Scutiți-mă de experți în manga

Din când în când, mânați de febra exotismului, a noului, a mirajului culturii maselor, diverși oameni se trezesc discutând despre chestii nemaiauzite – fără să-și dea seama că ajung să afle de ele mult după ce restul lumii a studiat fenomenul, l-a înțeles și acum îl știe, barem din auzite. Așa mi s-a întâmplat să aflu acum vreo trei ani la un curs de media de la masterat despre… internet! Și bloguri!

Tomb Raider și istoria Japoniei

Am jucat Tomb Raider zilele astea. N-o să pretind că am destule jocuri la activ ca să pot să-i scriu o recenzie cum trebuie, dar mie personal mi-a plăcut. N-are un fir narativ extraordinar în spate, dar atmosfera e superbă. Și e mișto de jucat de la cap la coadă. Am remarcat încă de la început însă niște chestii misterioase legate de istoria Japoniei. Nu zic că sunt rele neapărat (e un joc cu un element puternic de fantasy, în fond), dar mi-au atras atenția.

Din capitolul „citește literatură adevărată!”

Conversație mai veche cu un prieten (parafrazată): el: Ce faci? eu: Căutam ceva fanfic [n.a.: povestire de tip fanfiction] despre un trio. Ceva relație romantică în triunghi, știi? el: O_o eu: *continuă să caute* el: De ce fanfiction? eu: Pentru că nu găsesc chestii publicate de gen, dar printre tagurile de pe Archive of Our Own… el: Nu, nu, voiam să te întreb de ce nu citești și tu ceva normal?

„Botchan” de Natsume Soseki [Recenzie]

Am citit romanul „Botchan” (de Natsume Soseki) acum vreo 3 ani, pentru cursul de literatură japoneză. Mi-a plăcut enorm și o recomand și altora, mai ales în traducerea în engleză lui Matt Treyvaud, care mi se pare extraordinară.

Romanul în sine e plin de intrigă, amuzant, totul se petrece rapid. Personajul principal e un profesor de matematică picat într-o școală dintr-un mic oraș unde studenții joacă feste și profesorii țes intrigi. M-a distrat faptul că e absolut clar că omul nu e deloc profesorul tipic – e un zăpăcit care o dă în bălării des, plin de defecte, dar care totuși are ceva simpatic. Te încântă. E foarte uman.