E un an un pic deprimant și nu prea am chef să scriu postări lungi și gândite. Scurte și gândite e mai greu. Iar negândite, nu văd rostul. Așa că luați niște poze cu pisici. [][1]Patru pisici, copertă de album [][2]Patru pisici în ipostază completă de ignorare [][3]Vid cu ochi ceacâri [][4]Doi pisoi portocalii, dintre care unul e curios cu privire la trandafiri [][5]Doi pisoi portocalii, dintre care unul mănâncă o tufă de trandafiri [][6]Patru pisoi moi [][7]Patru pisoi, unul negru, unul alb, unul portocaliu liniștit și unul portocaliu care vrea să fie icoană catolică [][8]Patru pisoi care se uită fiecare la altceva și niciun ceva nu sunt eu [][9]Un pisic care s-a prins că vorbesc cu el [][10]Un pisic mic [][11]O pisică aristocrată care tânjește după vremurile de dinainte de 1918 și după baluri pe care acum nu le mai știe nimeni.

Ca-ntre noi, cei care dăm din când în când like la pozele cu pisici de pe Facebook pentru că blestematele alea de pisici ne-au subjugat complet… Există o pisică legendară în Islanda, Pisica de Crăciun, care probabil că e reală, pentru că explică de ce primesc atât de des copiii haine de la Moșu’, chiar dacă părinții știu că ei nu-și doresc așa ceva. Pisica de Crăciun e gigantică și absolut rea – și îi vânează și îi mănâncă pe toți cei care n-au primit haine de Crăciun.