Pot să înțeleg pasiunea criticilor pentru Rushdie, mai ales în ce privește Versetele satanice: comentarii sociale, viața imigranților, ceva politică și multiculturalism, plus niște condimente „etnice”, ca să zic așa. Dintr-un motiv ciudat, Rushdie încă n-a luat premiul Nobel pentru literatură, deși e exact pe direcție. Poate că metaforele folosite sunt puțin prea explicite, mai ales în Versete. Am ascultat versiunea audio, pentru că cineva îmi zisese, după ce-și luase un pachet de cărți audio de pe Humble Bundle, că totuși cărțile de acest gen sunt dificil de urmărit și că a ascultat și reascultat prima parte, dar s-a pierdut complet.