Că tot veni vorba zilele astea de diasporă. Cineva care trăiește în afara țării și n-a mai văzut televizor românesc de multișor a făcut greșeala să dea pe ProTV și să se uite la ceva emisiune de acolo. Plânsete, lacrimi, drame, muzică leșinată, ceva cu refăcut de case. Din păcate m-a prins când încercam să joc League of Legends. Noroc că muream pe rupte, că până așteptam să înviu mai aruncam un ochi la ce zicea și mai răspundeam ceva.

După ce am stat câțiva ani buni singură și n-am deschis televizorul decât dacă era ceva care mă interesa neapărat, constat că nu mă deranjează niciun zgomot de fond mai tare decât un televizor deschis. Dacă sunt reclame, le recunoști după vocile semi-exaltate ale cuiva: se începe cu un accent, o poveste, o intonație mai șui pentru chestia aia care cică e mai importantă – dar totul spus de parcă cineva ar avea o revelație continuă.