Mă întreb uneori dacă vina o poartă preoții: soțiile lor se numesc „preotese” fără să fi ținut vreodată măcar o slujbă la biserică. Sau poate o fi problema unor sintagme care nu prea ajung la feminin, gen „om de știință” (oamă de știință? Femeie de știință? Homo sapiens de știință? Științolog/științoloagă?). Cert e că există câte o doamnă ministru, câte o doamnă director, mai o doamnă inginer sau doamnă doctor. Și, inevitabil, există persoane care spun că e nepoliticos să folosești cuvintele la feminin, pentru că sună oarecum de parcă nu le-ai acorda femeilor de pe aceleași posturi cu bărbații aceeași încredere pe care le-o acorzi lor.

Să zicem că ai o poveste fantasy în care o tipă poate să-și modifice înfățișarea în mod drastic (e un shape shifter, da?) și la un moment dat își ia un corp masculin. Deci tipa devine bărbat, cu toate trăsăturile fizice aferente. În poveste apare un alt personaj, care e bărbat și care e într-o relație cu ea. El o recunoaște, chiar dacă ea e în continuare în corp masculin.