[][1]Kayle, din League of Legends Unele jocuri au o poveste lungă pe care se bazează: în Assassin’s Creed (primul joc), de exemplu, ești Altair, un asasin din secolul 12 care luptă împotriva cavalerilor templieri. Ești un discipol al lui Al Mualim, un personaj istoric pe care l-am întâlnit spre surprinderea mea și în Baudolino de Umberto Eco. Te plimbi prin Ierusalim, Damasc și Acra, afli tot felul de secrete despre templieri, te cațeri pe clădiri și, dacă ești atent la poveste, desoperi că moralitatea e toată în nuanțe de gri, că deși faci „ce e bine” nu e deloc clar dacă nu faci de fapt rău.

Today I felt sort of like crap. I think there’s some sort of virus striking at random and it was my turn to feel as if I were hit by a particularly nauseating bus. So I wrote a bit and played a bit. World of Tanks, because it’s apparently what I play nowadays. So here I was, in my amazingly fast and sort of powerful tank, dashing across the map like a mad motorcyclist in Greek traffic, feeling sort of gleefully suicidal (you play awhile more seriously and then you want to do something crazy, I suppose).

Ok, ok. Tancurile sunt mișto. Nu am crezut, dar sunt. Din păcate, tancurile m-au distras de la alte chestii pe care ar fi trebuit să le fac azi. De exemplu de la citit. Și scris. Și alte chestii. Ce citeam, iar? Povestea lui O? Povestea lui Genji? Eschil? Ceva fanfiction? Ceva despre fanfiction?! Uf. Fir-ar ele de tancuri. Și de liste interminabile cu chestii de citit și scris. (Apropo, World of Tanks e un joc simpatic, care merită jucat.