Eu și MISA
Am fost și eu pe la cursurile faimoasei noastre „școli de yoga” vreo 7-8 ani de zile (depinde cum îi numeri). Eu mă dusesem pentru yoga, înainte să devină MISA scandal național, când încă habar n-aveam că se pune problema de vreun sex în grup, de vreo chestie cu urină, sau că urâtul ăla din poza de pe peretele sălii de curs avea vreo legătură cu subiectul.
Mă duceam în fiecare joi, cu rucsacu-n spinare, pătura la mine. Ajungeam la sală, făceam încălzirea, mai o postura lumânării, mai o meditație. După care niște lecții teoretice, despre o postură nouă (podul de jos, poate), sau despre codul etic și moral… să nu furi, să nu minți, chestii d-astea la îndemâna oricui și de bun simț.
Și uite că la vreo 2 ani după ce m-am apucat de yoga pentru că nu mai aveam chef de karate și nu m-au distrat niciodată sporturile de echipă, aflu de la TV că autoritățile românești au dat buzna peste yoghinii din București, i-au filmat în îmbrăcăminte indecentă (la x dimineața, 6 parcă era, când nici eu nu-s foarte îmbrăcată) și au aruncat filmările spre gurile deschise și hulpave ale mediei flămânde de scandaluri. Am întâlnit cu groază apoi oameni ca Pierre Crie, care trăiau în casele comune ale MISA, așa-zisele ashramuri, și care mi-au povestit… Lui Crie îi confiscaseră aparate foto, parcă, obiective, tot felul de chestii ale lui, presonale, că omul era fotograf de profesire. Și tot așa. Nu mai țin minte acum, au trecut 8 ani din 2004.
Am participat la proteste cu yoghinașii noștri, pentru că eu știam clar că la cursuri se făcea yoga și cam atât. Am participat pentru Farkas Zsolt, vameșul nostru din Sf. Gheorghe, care a avut parte de buclucuri de pe urma sistemului românesc cel în toate felurile și care a fost și el pe la TV. Am protestat pentru Crie, cu obiectele personale confiscate. Am protestat pentru că ne făceau în toate felurile și eu știam, știam, știam…
Adevărul e că aș fi crezut zvonurile despre MISA și sex și ilegalități mult mai devreme dacă știrile ar fi fost într-o cheie normală, dacă poliția s-ar fi purtat omenește, dacă, dacă, dacă. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că sexul excesiv de care vorbea presa nu era chiar fum fără foc, că anumite aspecte ale școlii de yoga nu erau chiar așa frumoase și luminoase. N-am plecat brusc, la prima constatare de abatere. Am vorbit cu fete care se culcaseră cu Gregorian Bivolaru, am vorbit cu fete care fuseseră la bară în Japonia, am vorbit cu femei care făcuseră videochat erotic. M-am documentat, cum s-ar spune, ca să mă asigur că toate astea sunt povești adevărate și nu zvonuri.
Oricum, nici calitatea cursurilor nu mai e cea de la început pe măsură ce trece timpul. De unde la început învățam despre posturi de genul celor pe care le vezi în filme când e vorba de yoga și despre coduri morale, când am plecat eu acum 2 ani era plin de extraterești, masoni și apocalipse. Păi, ce-are sula cu prefectura? Ce are yoga cu scientologia? Ce are implicarea în sex biz cu spiritualitatea?
Dar nu pot să plec oricum. Mulți au dispărut pur și simplu, s-au făcut nevăzuți în ceață, lingându-și rănile într-o tăcere temătoare. N-au voie să vorbească nici acum, pentru că au jurat cu mânuța pe Biblie că n-o vor face… Eu însă nu mă tem de Biblii și de jurăminte, nici de articole „frumoase” pe Yogaesoteric.net unde înfierează orice nu le convine. Nu mă tem nici de oameni din societatea noastră românească (sau mondială) care ar putea afla că eu, odată, am participat la cursurile unei organizații care a făcut și a dres și n-a făcut bine. Nu am de gând să stau jos, în banca mea, să mă prefac că 8 ani de zile n-am fost la nicio MISA. Sunt relaxată cu subiectul: n-am făcut nimic aiurea, nu m-am băgat în prostii. Pot vorbi despre ce am văzut la fel cum cei care nu și-au aruncat averile pe Caritas pot să povestească de nebunia aia.
Așa că atunci când se pune întrebarea, ridic mâna: „Eu, eu am fost acolo. Eu am fost, eu am plecat. Uitați-vă: sunt normală la cap, sunt sănătoasă. Dacă vreți, putem vorbi.” Pentru că uneori ajută și doar să vorbești. MISA strigă după adevăr: hai să-l scoatem la iveală.