Am vorbit deja despre „The Sandman”, seria de benzi desenate scrisă de Neil Gaiman, așa că nu mă mai repet. „The Dream Hunters” are loc în același univers, dar nu cred că e necesar să știi seria originală ca să înțelegi povestea. Cartea a fost publicată inițial în 1999, ca nuvelă ilustrată, cu arta realizată de Yoshitaka Amano (momentan pare să nu mai fie disponibilă – cel puțin, nu nouă, probabil că o mai fi prin anticariate).

Cartea asta a apărut demult de tot în România, la Tritonic, sub numele de „Semne bune”. Habar n-am dacă o mai publică cineva, dar tocmai se face o serie TV pe baza ei. În 1985, pe vremea când Neil Gaiman era jurnalist, nu scriitor cu renume internațional, s-a dus să-i ia un interviu lui Terry Pratchett, care fusese și el jurnalist, dar tocmai publicase al doilea roman din seria „Discworld”. S-au împrietenit repede, lucru care nu e surprinzător: amândoi aveau simțul umorului, citeau o grămadă și aveau pasiuni asemănătoare.

Săptămâna asta am recomandat mai mult cărți fantasy care au avut și continuă să aibă un impact în genurile lor. Unele sunt mai cunoscute pe la noi, altele nu. Închei săptămâna recomandând seria mea favorită de benzi desenate, care e și foarte influentă, foarte cunoscută: „The Sandman”, de Neil Gaiman. Acum vreo 30 de ani, DC voia să retrezească la viață niște serii moarte – cum era „The Sandman”, care fusese publicată prin anii ‘70.

Undeva, într-un ținut îndepărtat, niște pitici vor să-i aducă un dar de nuntă reginei lor favorite – dar îi aduc zvonurile unui regat în care toți adorm, iar somnul magic se tot întinde și întinde din ce în ce mai departe. Așa că regina își îmbracă armura și se duce să vadă ce se întâmplă – și eventual să salveze o prințesă adormită. E o poveste pentru copii publicată prima oară în 2014, care combină Albă-ca-Zăpada și Frumoasa din pădurea adormită, fără prinți pe cai albi – Neil Gaiman reinventează basmele și le amestecă.

**Patrick Rothfuss – Numele vântului. (fantezie; mai exact, epic fantasy) ** Recunosc că am citit cartea asta în engleză, deci nu pot garanta pentru traducere. În original, am citit-o dintr-o suflare – sau din mai multe suflări, pentru că are peste 600 de pagini; dar oricum, suflările erau una după cealaltă. Într-un han dintr-un sat uitat de lume trăiește, sub acoperire, un mag și muzician legendar, momentan cu o mare recompensă pe capul lui.

Citisem mai demult „Zei americani” de Neil Gaiman, în traducerea lui Liviu Radu, o carte care se pare că s-a epuizat în România, că n-o mai găsesc nicăieri online. Povestea cărții e cam așa: a fost publicată în 2002, a luat premii mari pe direcția de science fiction și fantasy, a fost iubită de unii, urâtă de alții. În 2006 a fost publicată la noi, în 2012 a ieșit în engleză o ediție aniversară de 10 ani, „versiunea preferată a autorului” cum s-ar spune, cu adăugiri și mici modificări.

Îmi plac locurile de pe net de unde poți să cumperi diverse fără să-ți bați capul cu DRM-uri care să te oprească de la copiat respectivul lucru, sau de la citit/urmărit pe mai multe calculatoare. Îmi fac viața mai ușoară. Acestea fiind zise… Gog.com, care se ocupa înainte doar de vânzarea de jocuri mai ales vechi, dar și unele mai noi, se lansează și pe direcția de filme. Deocamdată au foarte puține, mai ales pe direcția de jocuri, dintre care pe două le dau gratis:

Cei de la Humble Bundle, care sunt niște oameni pe sufletul meu, așa, vând timp de două săptămâni (din care au trecut vreo două zile, ce-i drept) un set de cărți digitale în toate formatele uzuale, fără DRM. În engleză, că mno. Dacă dai cel puțin $1, primești inclusiv ceva de George R.R. Martin, ăla cu Urzeala Tronurilor: Wizzywig: Portrait of a Serial Hacker de Ed Piskor March: Book One de Congressman John Lewis, Andrew Aydin, and Nate Powell The Sword & Sorcery Anthology de diverse persoane, printre care George R.

I don’t often write blog posts because somebody says „Be part of this! Write about this topic!” And yet here we are, because I find a certain topic interesting. Cathy Day, whom I’ve occasionally mentioned on this blog, wrote the following: I’ve never played a video game, but I recognize that it’s a narrative experience that lots and lots of people value. No judgement. But in my fiction-writing classes, I often read stories and novels that read as if I’m watching someone else play a video game.

Titlu: Oceanul de la capătul aleii Autor: Neil Gaiman Rating: 5/5 (dar coperta RO nu mă dă pe spate) Cartea asta e pentru mine? Da. (sper. Că n-am citit traducerea, doar originalul. Ceea ce înseamnă că varianta în română are părți care-mi sunt necunoscute) E o carte scrisă elegant și simplu, fără scorțozitatea cu care tinde să fie descrisă pe la noi. Te prinde. Face chestia aia pe care o fac unele romane: place, atrage, încântă.