N-am prea fost eu la interviuri pentru diverse posturi, așa că nu am ajuns niciodată să mă întrebe cineva care e cea mai mare calitate a mea, din punct de vedere profesional. Nu-i nimic, vă spun vouă: e faptul că dacă nu știu un lucru, întreb. Inițial nu am crezut că e o mare calitate, ci un lucru normal, dar încetul cu încetul am văzut că în general **nu se pun întrebări.

Vreau să fac un experiment. Întrebare pentru cititori: ce vă sugerează acest început de roman? (sunt chiar primele rânduri, după titlul capitolului, dar trebuie să precizez că e vorba de volumul 2 al unei serii) Codrin s-a lăsat îmbrățișat în voia inimii de părintele Kalinic. Mirosul sacru al tămâii, cu îmbrățișare cu tot, i-a pătruns în adâncul sufletului. -„Codrule, codruțule Ce mai faci drăguțule”? îl întrebă părintele, a cărui sonoritate dulce a vocii, făcu inima lui Codrin să tresalte de dor.

Sunt câteva întrebări de care m-am ciocnit de câteva ori și mă gândeam că poate răspunsurile îi mai interesează și pe alții. 1. De ce scrii chestii așa de întunecate/ciudate? Nu tot timpul scriu întunecat. Dar pentru că pe-acolo mă învârt momentan… Îmi place complexitatea. Îmi plac personajele care au personalități diferite, idei diferite, scopuri diferite, lumi diferite. Le arunci împreună și interacționează de la sine. Inevitabil, când cam toți sunt altfel, cineva ajunge și ciudat.

Bănuiesc că mai toată lumea a auzit de teoria conform căreia muzica clasică ar ajuta la concentrare/învățat. Cică ar fi și un studiu, dar nu-l găsesc pe net. Oricum, sunt curioasă ce experiențe au alții. Eu de obicei constat că mă distrage destul de tare. Nu prea am șanse să fac nimic serios pe Mozart, sau Beethoven. Mai degrabă am noroc cu muzica electronică. Sau cu muzica tradițională din China.