Nu că nu mi-ar plăcea poveștile care implică relații, îndrăgosteli și alte alea, dar în momentul în care pun mâna pe un roman de dragoste get-beget, indiferent cât de „îndrăzneț” sau de „bine scris” se spune că ar fi, interesul meu scade relativ repejor, apoi dispare complet. M-am gândit puțin la motivele pentru care tind să arunc cu cartea de perete. Protagonista e inocentă, fie că are sens să fie sau nu.

Încă 7 zile și romanul meu va fi complet publicat pe site-ul editurii. Aș spune că e varianta Beta, varianta foileton, varianta 1.01. Merge, funcționează, stă în picioare, dar se poate mai bine, va fi mai bine. Gata, final – 4 sezoane a câte 12 episoade fiecare, 48 de episoade: 48 de capitole. Un an. O să scriu mai multe despre experiență, dar până atunci îmi iau inima în dinți: mai urmează o fază, cea în care iau toată cartea și o transform din versiune decentă în ceva mai consistent, mai bun, „mai complet”.

Tor.com, care sunt o piață excelentă de fantezie și literatură științifico-fantastică (sau fantasy și science fiction, cum vreți să le spuneți) au decis să se extindă. Detalii aici. Caută texte de cel puțin 17,500 de cuvinte, preferă nuvelele și romanele scurte și acceptă manuscrise trimise fără intervenția unui agen până la sfârșitul lui august, după care vor primi doar manuscrise trimise de agenți literari (și le vor arunca pe celelalte).

Vreau să fac un experiment. Întrebare pentru cititori: ce vă sugerează acest început de roman? (sunt chiar primele rânduri, după titlul capitolului, dar trebuie să precizez că e vorba de volumul 2 al unei serii) Codrin s-a lăsat îmbrățișat în voia inimii de părintele Kalinic. Mirosul sacru al tămâii, cu îmbrățișare cu tot, i-a pătruns în adâncul sufletului. -„Codrule, codruțule Ce mai faci drăguțule”? îl întrebă părintele, a cărui sonoritate dulce a vocii, făcu inima lui Codrin să tresalte de dor.

Pentru că, după cum spuneam acum ceva timp, se apropie luna în care se scriu cele mai multe romane, mi-am adus aminte de tendința românilor de a-și complica viața și în direcția literară. Știu oameni care vin cu planuri despre cum trebuie și ce trebuie să transmită romanul, cu sentimente de care auditoriul trebuie să fie sfâșiat, cu idei cu care trebuie să rămâi, cu încercări puternice de a face constatări metafizice.

1. Scriitorii stăpânesc perfect limba în care scriu și nu au niciodată probleme cu gramatica, punctuația etc. Adevărul: Nu neapărat. G.G. Marquez spunea prin autobiografia lui că are editori care-i corectează romanele, pentru că el se încurcă în accente și alte alea. Confirm: și eu fac greșeli care-mi sunt corectate. Perfecțiunea limbajului din cărți se datorează mai degrabă editorilor și corectorilor care iau textul la puricat. Însă: Dacă trimiți un manuscris care arată de parcă l-ai fi tastat cu piciorul stâng într-o limbă pe care ai învățat-o azi noapte, ai mari șanse să n-ajungi nicăieri cu el.

O lecție scurtă despre scriitori și scris: toată lumea face lucrurile altfel. Ce merge, aia merge. Neil Gaiman a preluat controlul peste contul de Twitter de la Festivalul de Carte din Edinburgh, unde a răspuns la întrebări de la cititori timp de jumătate de oră. Josh Davis (@Obby_Oss) a întrebat: @edbookfest Neil a scris „Oceanul..” fără să-i facă schița înainte. Cum te descurci cu ritmul & structura fără să scrii una?

Sunt câteva întrebări de care m-am ciocnit de câteva ori și mă gândeam că poate răspunsurile îi mai interesează și pe alții. 1. De ce scrii chestii așa de întunecate/ciudate? Nu tot timpul scriu întunecat. Dar pentru că pe-acolo mă învârt momentan… Îmi place complexitatea. Îmi plac personajele care au personalități diferite, idei diferite, scopuri diferite, lumi diferite. Le arunci împreună și interacționează de la sine. Inevitabil, când cam toți sunt altfel, cineva ajunge și ciudat.

Deci, deci, deci! Romanul meu (Flight from Hell, pe monitoare din 4 august :P) o să aibă și o variantă audio. Citită de mine, că de ce nu (între noi fie vorba, momentan îmi urăsc vocea și accentul în engleză. Vocea din inerție, accentul pentru că citesc mult mai puține r-uri decât există în text. „Dă scai uăz ă daacă șeid ăf red, tingin toods dă cală ăf crasted blad.”)

*excitement, excitement, excitement, excitement, excitement* Acum nu foarte mult timp am trimis un prim capitol dintr-un roman horror/supranatural/acțiune la The Big World Network. Povestisem la un moment dat pe blog că aveam de gând s-o fac. Mi-a plăcut de Big World Network de la început, din cauza conceptului. După cum sugerează și entuziastul!!! titlu al postării, sunt o editură mai neobișnuită. Ei zic așa: publică un „episod” dintr-o serie pe săptămână, cum fac televiziunile cu serialele.