Prima lecție din online: nu contează ce scrii. Oricum vor apărea oameni care să-ți comenteze tâmpenii. Chiar dacă nu scrii deloc provocator, vei avea trolli. A doua lecție din online: oamenii politicoși și civilizați nu există decât pe alocuri. Chiar și cei de la care ai așteptări coboară mai des decât ar fi cazul în zona de mahala. A treia lecție din online: nu contează cât de clar și negru pe alb scrii.

În ultima săptămână am văzut pe câteva bloguri postări despre câte un comentariu, un comentator, o persoană care spune prostii mai mari decât ea. Individul despre care e vorba fie n-a citit lucrurile despre care vorbește, fie vorbește pe lângă, fie vorbește idioțenii. Și pe fiecare blog se tratează problema de parcă ar fi o ciudățenie că această persoană există și se manifestă. Cred că am picat dintr-un univers paralel. În universul din care vin eu, comentatorii care discută pe lângă și vorbesc prostii există pe fiecare blog sau site care permite comentarii.

Acum ceva timp aveam o dilemă legată de spațiul online de desfășurare. Pe scurt, îmi place blogul ăsta. E jucăria mea, mă distrează. Mai bag un articol, mai mă uit la o statistică, mai scriu, mai filozofez. Doar că m-am trezit cu o problemă pe care cred că cel mai bine o înțeleg bilingvii: scriind în română, îi alung pe cei care mă citeau în engleză. Pot să chem eu cât vreau cunoscuții anglofoni aici, că văd trei articole în engleză, majoritatea blogului e în română, meniul e în română, secțiunile de una-alta sunt în română.

Tocmai mi-am dat seama că m-am trezit cu unii dintre comentatorii supărați ai blogului lui Mihai Rapcea pe blogul propriu, comentându-mi off-topic prin articole. Și când scriam comentariul cu numărul 30 al unei postări târâte cu forța în lupta asta, mi-am dat seama că nu-mi place. Mai ales că am senzația că o să continue povestea. Așa că am zis că ar fi mai bine să fie strânse comentariile de genul într-un loc unde nu încurcă lumea.

Acum ceva timp discutam cu un blogger care-mi spunea că o să am un trafic decent pe blog din cauza simplului fapt că sunt femeie – o chestie pe care el a denumit-o „chick bonus” (de la englezescul „chick” = gagică, evident, chiar dacă e tradus cu „puicuță” pe la noi din cauza faptul că chick mai înseamnă și pui de găină – dar n-are aceeași conotație). Discuția a mers în contradictoriu o vreme, pentru că nu vedeam exact în ce fel ar influența asta vizitatorii.

M-am pus pe studiat ce înseamnă bloguiala. Din adâncurile profunde ale ființei mele m-am chinuit să caut acel ceva, acel filon extraordinar care te face dintr-un simplu deținător de blog un blogger, un cineva care are jdemii de vizitatori și click-uri, care e pe buzele tuturor celor care îl citesc, care are prieteni și dușmani pe net (mai mulți ca mine) și reclame pe blog care funcționează (mai mult ca ale mele).

Pentru că Zoso are dreptate la faza asta și nested comments arată bătute-n cap uneori (pe-ncercatelea), de acum încolo toate comentariile vin unul sub altul, fără indentare la fiecare nou reply. Scuze de inconveniență. Dacă consolează pe cineva, și-așa nu citește nimeni discuțiile mai vechi decât în cazuri foarte rare. L.E. Dacă aveți probleme cu șirul conversațiilor lungi și complexe (presupunând că s-ar petrece așa ceva vreodată pe aici), formatul de discuție cel mai convenabil pe care l-am văzut e cam așa:

Un anunț pentru cei interesați de statistici (sau curioși, sau…) Azi am depășit 100,000 de pagini vizualizate de când am lansat blogul în ianuarie anul trecut. În perioada asta (ultima lună, cel puțin, ultimele trei poate) în fiecare zi ajung pe blog peste 100 oameni, care se uită la peste 200 de pagini (în total, evident). Acesta fiind minimul, pentru că media, îmi spune Google Analytics, e de 143 de vizitatori și 350 de pagini afișate (am instalat Google Analytics doar de pe la jumătatea lui ianuarie, deci nu are datele complete de la începuturi și până în prezent).

Mi-e somn de stau să pic, dar mi-am adus aminte că n-am zis nimic de lista asta de link-uri, care se cere comentată. Sunt link-uri de 8 martie, postate pe 12 martie, comentate pe 14 martie și probabil postate pe 15 martie, că e aproape 12 noaptea. Dacă o mai lungeam puțin, ajungeam în iunie. Uite care e chestia: de 8 martie mi s-a umplut Facebook-ul de floricele și „La mulți ani!

Dragă Mihai Rapcea, Ți-am zis toate astea în diverse momente pe blogul tău, dar de obicei ignori chestiile astea, sau zici „Lasă, că nu-i așa grav” (sau echivalente). Uneori când ți s-a zis că blogul tău e vraiște, ai venit cu statisticile cu ăia 1000 de unici pe zi ca să ne demonstrezi că blogul tău e de succes și citit. E momentul să-ți spună cineva negru pe alb. Și acea persoană o să fiu eu.