Portretul lui Gregorian Bivolaru

Gregorian Bivolaru este imposibil de cunoscut, nu pentru că nu s-ar ști destule despre el, ci pentru că se știu prea multe. Nu mai este o persoană, este un bun comun, o colecție de trăsături refolosite pentru a crea o mie de portrete distincte. Persoana în carne și oase numită Gregorian Bivolaru plutește într-o mare de legendă.

E maestrul, e perfecțiunea, e manipulatorul obsedat de sex, liderul de sectă, schizofrenicul, paranoicul, cel vânat de Securitate, eroul, omul obișnuit, bărbatul perfect, lepra societății, licheaua absolută, al doilea după Hristos, perversul, divinul, sfântul, criminalul.

Tot ceea ce auzi despre el îți modelează viziunea, îl scoate din normal. Fiecare gest al lui e supra-interpretat, văzut dintr-o mie de perspective. E imposibil să-l vezi pe Gregorian Bivolaru fără să sară în relief pentru că în clipa în care îl remarci știi atâtea despre el încât deja îl studiezi ca fiind un fenomen, nu încă o persoană pe care o cunoști.

Mă întreb dacă uneori îi stă în gât propria legendă.

Mă întreb dacă e bolnav psihic și nu-i stă în gât nimic.

__________________

Astăzi, 12 martie 2014, de ziua lui Gregorian Bivolaru, site-ul oficial al MISA îi cântă ode:

cursanţii yoga au tendinţa să îi ia drept model pe cei care predau yoga. Haideţi să vedem ce model ne oferă un astfel de profesor de yoga – un remarcabil profesor de yoga, Gregorian (Grieg) Bivolaru. El este un om cu mult înaintea epocii în care trăim, cu mult deasupra standardelor celor mai exigente pe care le-am putea stabili la nivel social. Afirmăm aceasta în primul rând pentru că Grieg este un om care trăieşte 100% conform principiilor spirituale (pe care le afirmă şi le predă) şi nu face niciodată rabat de la ele; el nu a făcut absolut niciodată nici cel mai mic compromis. (sursa)

__________________

„I-am spus, Grieg, dar dacă iubitul meu se îmbolnăvește? Dacă pățește ceva? Și mi-a răspuns: Ei, dacă moare o să faceți amor în planul astral.”

__________________

„Era sub mine, îmi făcea amor oral și am văzut că a adormit. Era așa de scump…”

__________________

Prima mea nedumerire e când trebuie să meditez cu „maestrul spiritual”. Nu mai știu în ce an de curs sunt (2-3? În liceu, cred), dar eu nu am niciun maestru. Oricum, nu mi-e clar dacă fiecare meditează cu propriul lui maestru, sau care e faza. Iar dacă fiecare meditează cu al lui propriu, se mai consideră că e o meditație în comun?

Faptul că toată lumea se întoarce spre poza lui Gregorian Bivolaru îmi dă de înțeles că el ar fi maestrul lor. În prima clipă mi se pare o coincidență incredibilă: toți oamenii ăștia îl urmează pe același om, care în mod complet întâmplător e cel care a înființat școala de yoga!

În clipa următoare îmi dau seama că e cam mare coincidența, deci nu e coincidență. În continuare mi se pare foarte ciudat că toți oamenii ăștia care nu-l cunosc pe Grieg îl consideră maestrul lor. Cum poți să accepți pe cineva cu toată ființa ta ca fiind conducătorul tău fără să știi cine e?

În timp ce alții meditează cu Gregorian Bivolaru, eu meditez asupra problemei maestrului spiritual stabilit din oficiu.

__________________

După ani de zile de meditații stupide, de ritualuri în care jumătate din participanți nu cred, de conferințe din ce în ce mai tembele, au apărut noile pasiuni ale lui Gregorian Bivolaru: extratereștrii. Au fost câțiva pasionați de OZN-uri dintotdeauna pe la curs, care dacă țin minte bine povesteau de diverse chestii prin defuncta Revista Misterelor, dar acum extratereștrii au apărut de parcă MISA s-ar combina cu scientologia. (în 2012, Mihai Stoian de la Natha, filiera MISA din Danemarca, într-adevăr e pe lângă ei)

Extratereștrii sunt un banc până și pentru yoghini. Mulți râd pe la colțuri de fazele cu ET care vine să ne salveze dacă noi gândim „Da!” dintr-odată. Dar când se cere participarea lor la meditații cu ființe venite din spațiu, participă. Cu jumătate de chef, dar o fac. Promovarea OZN-urilor se transformă într-un fel de propagandă ET-istă, iar eu devin un element din ce în ce mai antisocial.

În unul din ultimele cursuri de yoga la care particip urmează să medităm cu o navă spațială a unor extratereștri.

„Îți bați joc de mine,” spun, în sala de la subsol de la Obor. Majoritatea celor care fac cursul sunt sus, într-o sală mai mare și în general extrem de plină, dar eu stau jos unde e mai mult loc. Așa că foarte puțini sunt acolo să observe că scot un roman de Dickens și-mi bag picioarele în meditația lor. E un tip care se tot uită la mine pe furiș, că cică meditează. Eu mă uit înapoi la el fără probleme, pentru că lui Dickens nu-i pasă dacă-l citesc sau nu.

__________________

Pentru elemente antisociale care au tupeul nemărginit de a comenta că nu e totul roz la MISA, Gregorian Bivolaru pregătește o serie de articole, conferințe și sisteme pentru a se asigura că nu i se sparge gruparea în 16. E înainte de faza cu extratereștrii, după ce unii din instructorii care erau cu MISA de la Revoluție încoace au plecat într-un torent de scrisori deschise citite la toate cursurile deși nu interesau decât un număr restrâns din yoghini.

Bârfa e rea. Calomnia e rea. Cârcoteala e rea. Persoanele care fac așa ceva sunt rele, deoarece stârnesc îndoielile demoniace ale discipolilor care încearcă să avanseze pe calea spirituală. Dacă cineva are ceva de comentat, poate s-o facă public: va fi ascultat cu grijă și i se va răspunde. Dacă se vorbește de rău de MISA și maestru pe la colțuri, trebuie trimise bilețele către Gregorian Bivolaru cu detaii despre situație.

Puținii care încearcă să spună că ceva nu-i în regulă în tot sistemul sunt făcuți cu ou și cu oțet în răspunsuri supărate-foc audiate în jurul altor activități. Se învață repede faptul că poți oricând să spui ce vrei, să comentezi cum vrei, dar pe urmă o iei pe coajă.

MISA mi se pare din ce în ce mai dubioasă, dar sunt oameni cu care am petrecut ani din viață, așa că încă nu știu ce să cred. Treaba se petrece înainte să-l cunosc pe Bivolaru, dar am primit invitația și sunt perfect sigură că totul se va clarifica în momentul în care o să-l cunosc.

Într-un fel, am avut dreptate la faza aia.

__________________

„Dar trebuie să te culci cu el!” mi-a zis individul. „Are un lingam uite-atâta!” Lingam înseamnă penis, doar că yoghinii vorbesc limbi străine când se bagă cu bocancii în viața ta intimă și personală. Mi-a arătat cât de mare era penisul lui Bivolaru, probabil cu precizie milimetrică.

„Ce treabă am eu cu dimensiunile lui Gregorian Bivolaru?” am întrebat, siderată.

„Păi, cum, dacă el vrea atunci trebuie, că doar e maestrul, dup-aia să vezi ce femeie o să devii.”

„Culcă-te tu cu el!”

„Dacă aș fi femeie, m-aș culca.”

M-am întrebat dacă tipul avea tendințe homosexuale, că prea insista. De fapt, ce zic eu, majoritatea bărbaților aveau poze cu maestrul prin toată casa, inclusiv la vedere în dormitor, deci nu e exclus ca Grieg să fi frânt câteva inimi masculine. Mai ales ale bărbătușilor care se îmbrăcau în roz și se îmbrățișau prelung în public, cu zâmbete largi și pline de dragoste.

__________________

Tu vrei să te culci cu el?” o atac. Sunt la Paris și se duce muncă de lămurire cu mine, așa că arunc întrebarea spre altcineva.

Tipa dă din umeri. „E maestrul…”

Je m’en fous de maestru. Replicile mele sunt suficient de vulgare și explicite ca să-mi asigure liniștea o vreme.

__________________

„Toate amazoancele astea,” spune el. „Se uită în jos la tine cu dispreț, parcă ești ultimul om. Și când se apropie de Grieg, numai ce le vezi că devin niște mielușele, sunt așa cum mi-ar plăcea mie să fie. Iar când se îndepărtează, iar sunt amazoance.”

„Ei, dacă ai fi ca el…” spune altcineva.

Aiurea. Gregorian Bivolaru profită de pe urma legendei și îi vorbește de rău pe alții pe la spate. Știu și eu unul de care s-au ferit niște tipe o vreme, că zisese Grieg despre el nu știu ce minciuni. Că fusese securist? Că era SRI-st? Că era spion? Mason? Nu mai țin minte nici să mă bați, dar oricum că era ceva de rău.

„Eh, cine știe care o fi fost cauza subtilă,” îmi spune individul. „O fi vrut el ceva, de mi-a făcut una ca asta.”

Da, a vrut să-și bată joc de tine, fraiere.

__________________

„Atunci când era Grieg în țară și venea în Golful Francezului la Costinești, era destul să începem să medităm, că veneau delfinii la mal. Uneori vin și acum, că s-a păstrat rezonanța.”

__________________

„Atunci când se construia clădirea de la Obor a venit Grieg și le-a dat indicații muncitorilor ce și cum să facă. Peste câtva timp m-am dus acolo și am văzut că putrezise podeaua. Bine mă, dar ce-ați făcut aici? am zis. Ați făcut podeaua aiurea! La care ei mi-au răspuns că așa zisese Grieg să facă. Dar tu, cutărescu, nu lucrezi în construcții? Nu știi că se face altfel? Și mi-a răspuns că ba da, dar dacă maestrul a zis…”

__________________

Pe Cristina Găină am cunoscut-o într-o zi de vară, când m-a rugat să scriu un articol pentru ea despre o chestie pe care n-o știam (și pe care în cele din urmă l-am scris prost). O femeie care mi s-a părut mare, dar simpatică. Nu eram încă la japoneză, așa că s-a oferit să-mi dea caietele din care învățase ea înainte să meargă în Japonia.

Nu mi le-a dat niciodată. La ceva timp după chestia asta a aflat că are cancer la sân. A fost sfătuită de Gregorian Bivolaru să se trateze naturist, boala a progresat și a murit. Spre final yoghinii îi transmiteau energii și alte alea, dar nici ei nu se mai înghesuiau prea tare.

Când un yoghin moare cu tratamentele lui Bivolaru cu tot, cine e de vină? Yoghinul, normal.

„Problema Cristinei,” ajunge până la urmă la mine informația, „e legată de iubire, că de-aia a făcut cancer la sâni, că sânii au legătură cu iubirea.” Și așa aflu că de fapt Cristina Găină a murit pentru că nu avea atitudinea corectă și nu era recunoscătoare cum trebuie și era cam rece și dură.

__________________

O tipă care e perfect convinsă că Gregorian Bivolaru e maestrul ei, dar care oricum povestește: „La un moment dat făceam amor cu Grieg, și nu știu cum s-a mișcat că m-a durut îngrozitor. Am urlat. Și a început să țipe la mine, să nu mai fac așa ceva, că vin vecinii, dacă crede lumea că mă bate?!”

__________________

„Prima oară când l-am cunoscut eram pe scenă la mare, m-am dus la el, după care, când am plecat parcă pluteam. Eram ca-n transă. Și m-am îndreptat spre marginea scenei, iar Grieg se uita după mine și a văzut că eram pe cale să pic. Așa că a strigat să mă oprească cineva.

În ziua în care am făcut 18 ani m-am suit în mașină să vin la Paris să-l văd.”

__________________

„Și noi am greșit, că noi suntem cei care l-am descris de la început ca pe un maestru. Noi i-am încurajat pe ceilalți să-l privească așa, noi i-am ascuns greșelile.” Îi văd privirea plină de regret.

Cu ce mă ajută regretul lui? Cu nimic. La fel cum nici al meu nu ajută pe cineva.

__________________

În Paris, în garsoniera în care stă Gregorian Bivolaru este imposibil de cald. Miroase puternic a mentă, mă amețește, mi se face rău aproape. Nu știu la ce mă așteptam de la marele maestru, dar între barbă, păr și ochelari e imposibil să vezi ceva din fața lui. E un moșneag care vorbește ușor împleticit. Și mai mult decât orice, vorbește singur.

„Tu te crezi mare scriitoare, dar nu ești,” îmi spune. Mulțumesc, d-le General Evident (Captain Obvious are un grad militar prea mic pentru Grieg). La momentul respectiv, știam dincolo de orice fel de îndoială că nu sunt o mare scriitoare din simplul, dar remarcabilul, fapt că nu scrisesem mare lucru și nu publicasem nimic.

A continuat să-mi spună că-s ca în bancul cu mașina comunistă:

S-a stricat mașina comunistă și comuniștii s-au adunat în cerc și au făcut un ritual magic prin care l-au trezit pe Lenin din morți. A făcut el ce-a făcut, a reparat mașina, după care a zis:- Mă nenorociților, ce-ați făcut?
– Nu știm, Lenin, ce-am făcut?
– Ați făcut toată energia să meargă la claxon!

Problema mea filozofică e cu ritualul necromantic al comuniștilor, dar am încercat să mă prind ce voia să zică dincolo de magie neagră. Am ajuns după ceva deliberări interioare la concluzia că voia să spună că afișam multe și nu făceam nimic. Doar că la vremea respectivă nu prea vorbeam despre mine și eram o prezență mai degrabă ștearsă decât acaparatoare, sau claxon-antă.

„Uite, ia de aici o broșură ca să înțelegi ce facem aici.”

Broșura era despre orgasmul urinar, sau ceva de genul ăsta.

„Dar eu nu vreau să mă culc cu tine.”

Nu are probleme, mă ignoră pur și simplu de parcă n-ar fi auzit că vorbesc.

__________________

Se spune că lui Gregorian Bivolaru nu i-au plăcut niciodată băncile. Prea mari. Prea masonice. Prea ușor de supravegheat. Așa că e genul de om care preferă banii gheață – dar ce faci când strângi foarte mulți?…

Gurile rele spun că acum niște ani i-a vârât în niște valize care au fost îngropate în Herăstrău.

Sursa e semi-de încredere, dar probabil că au fost dezgropate valizele de atunci.

__________________

„De ce ești așa de slabă?” mă întreabă Gregorian Bivolaru.

„Pentru că sunt agitată și nu mă îngraș,” îi răspund într-o doară pentru că am decis deja că moșul e prea tont ca să vadă că răspunsurile mele nu sunt sincere, nici mincinoase, ci prea dezinteresate ca să poarte vreo valoare de adevăr.

„Și eu sunt ocupat, dar uite ce bine arăt!”

Mă întreb dacă-și imaginează că m-am luminat la față de admirație, sau dacă s-a prins că sunt pe cale să izbucnesc în hohote de râs. E singurul banc bun pe care-l face. Dar nu cred că era banc.

__________________

Una din chestiile cele mai mișto e că GB îmi recomandă cărți. Îmi recomandă să-l citesc pe Aldous Huxley (de care nu auzisem, îi notez numele pe o foaie de hârtie și-l rog pe GB să-mi confirme că e corect. Îmi confirmă, doar că scrisesem Alduous în loc de Aldous, ah, errare humanum…) și-mi povestește de ideile lui excepționale despre scris mediumic.

Îmi povestește, îmi povestește, îmi povestește.

După ceva vreme citesc Orb în Gaza, care e o carte serioasă și bună a lui Huxley și care n-are nici în clin, nici în mânecă cu ce spuneea GB.

Peste și mai multă vreme citesc Crome Yellow, care cuprinde tot ce a zis maestrul, cu singura menținue că nu e doar un roman de ficțiune. Nu. E satiră. Fiecare chestie pe care GB mi-a propus-o era scrisă la mișto, fiecare tehnică era un banc, fiecare revelație o glumă.

________________

Îmi povestește că gagicile din Paris au fost să vadă un film, My Blueberry Nights, cu Gregorian Bivolaru cu tot. Eu încă nu eram în Franța. Ei, și la un moment dat e o scenă în care tipa adoarme cu capul pe bar, iar barmanul, cu care e în relații de prietenie, se apleacă spre ea cu un fel de reverență îndrăgostită (și filmic reprezentată) și o sărută.

Genul ăla de scenă care e în categoria „vai, ce frumos/romantic” doar pentru că nu se întâmplă în realitate, pentru că dacă ar fi reală ar fi nasoală: tipa nu știe ce i se întâmplă.

Așa, continuăm: îmi zice că Grieg s-a plâns că tipul n-a avut mai mult curaj, n-a mers mai departe, n-a fost cu adevărat bărbat să facă ce trebuia făcut.

My Blueberry Nights nu e un film deosebit de bun, dar îmi spune că maestrul nu prea le are nici cu subtilitatea, nici cu respectarea limitelor, nici cu acordul partenerei. Sau oi fi paranoică…

__________________

Grieg era mai mare cu un an decât mine: el învăţa la „uman”, iar eu trecusem la „real”. Însă faima lui făcuse deja înconjurul liceului şi  nu numai. Îşi uimise profesorii prin vastitatea şi profunzimea cunoştinţelor sale. Unii dintre ei nu ezitau ai propune să ţină prelegeri colegilor de clasă pe teme de filozofie, literatură universală, limba română etc. Era o încântare să-i urmăreşti savantele sale dizertaţii, remarcabile prin exuberanţa limbajului, documentarea exhaustivă, claritatea mesajului transmis. (sursa: Dan D.)

__________________

O legendă spune că Gregorian Bivolaru înțelege toate limbile pământului din motive paranormale. La un moment dat, într-o sală, cineva i-a adresat o întrebare și el s-a apucat să răspundă, ca să se oprească brusc: „Ar fi trebuit să aștept traducerea, nu-i așa?”

O altă legendă spune că Gregorian Bivolaru se afla odată într-o cameră plină de experți care-l bombardau cu întrebări din toate domeniile, dar el le-a dat clasă tuturor. Din păcate legenda nu ne spune când și unde a avut loc această convenție a capetelor luminate.

O poveste spune că Gregorian Bivolaru are zeci de mii de volume și le știe pe majoritatea. Când era la cumpărat de cărți, parcă în Paris, era suficient să le răsfoaiscă puțin ca să-și dea seama ce și cum. Când a cumpărat el cărți, s-a stat o vreme și după închiderea librăriei gigantice ca să se treacă toate volumele prin cititorul de prețuri.

Gregorian Bivolaru mi s-a lăudat că a lucrat la traducerea unei cărți a lui Coelho, pe care a corectat-o pentru că nu spunea ce trebuia.

De fapt, Gregorian Bivolaru a corectat mulți înțelepți și scriitori de-a lungul timpului. În traducerile lui constatăm că Mircea Eliade nu mai spune că tantricii au voie să mănânce carne, ci că n-au voie, vedem că se cer clarificări ca pentru proști – și că până și rugăciunea Tatăl Nostru a trebuit îmbunătățită cu un agramtism dubios.

Niciuna din chestiile de mai sus nu e un banc.

__________________

Povestea asta am citit-o undeva, dacă nu mă înșel. O broșurică undeva, sau ceva de genul: un om se dădea pe leagăn extrem de tare și Gregorian Bivolaru trecea prin preajmă. De la distanță, Bivolaru a strigat că omul vrea să se sinucidă – leagănul s-a oprit brusc și omul a fost dat jos. Leagănul stătea să se rupă.

E paranormal, e clarvăzător.

__________________

Pe vremea comunismului, Gregorian Bivolaru a evadat din arestul Securității pentru că a levitat peste gard. Sau, în mod paranormal, a determinat niște securiști să-i rezeme o scară de gard. Sau s-a urcat, paranormal, într-un vișin. Poate într-o bună zi o să descoperim ce-a făcut cu scara, vișinul și Securitatea.  Unii spun chiar că a fost lăsat să fugă peste gard de către securiștii care voiau să-l aresteze pentru evadare.

Ideea e că e un erou care s-a luptat cu comunismul.

Bine, că a fost arestat pentru materiale pornografice, asta nu se mai spune printre yoghini.

__________________

După Revoluție, francmasonii/securiștii/dușmanii de altă natură (scuze, nu-mi amintesc cine era de data asta) i-au pus lui Gregorian Bivolaru o bombă în apartament. Bomba a explodat când nu era acasă. A fost un atentat la viața lui, pe care au încercat să-l mușamalizeze spunând că a fost o explozie de gaz.

__________________

„Lui Grieg i-a plăcut mereu căldura.” Aprob, pentru că am fost la Paris și m-a pocnit temperatura ridicată fix în moalele capului. „Își ținea aragazul deschis, toate cele patru ochiuri aprinse deodată. Nu era sănătos, nu e în regulă să fie atât de cald, dar nu puteai să i-o scoți din cap. I-am zis, mai devreme sau mai târziu… și odată aflu că i-a explodat apartamentul. Vecinii nervoși, mizerie mare, trebuia organizată o curățenie generală. Și după o vreme apare și Grieg, ca picat din lună: Ăștia vor să mă omoare…”

__________________

Nu-mi place să las lucrurile neclare și în general când spun o chestie foarte direct mă aștept la o reacție. Grieg o scaldă: nu mi-a zis ce vrea de la mine și de ce sunt la Paris. Am o broșură despre orgasme și inițieri. Vreau, a naibii de încăpățânată ce sunt, să-mi confirme că nu-mi atinge niciun fir de păr din cap, că altfel iese cu scandal.

Îi scriu un bilet care, pe scurt, explică faptul că nu mă culc cu el nici moartă, ar putea să confirme odată că a înțeles ideea, sau presupun că e retardat și mai insist? (fiind mult mai plină de tact la momentul respectiv cred că n-am formulat-o atât de drastic)

Când ne vedem iar, îmi spune:

„Ești obsedată sexual.” A, bun, e bine de știut că eu sunt cea obsedată, nu moșulică cu haremul de 20 de femei care împrăștie cu broșuri despre orgasme și urină. „Să știi că ceea ce faci tu demonstrează că de fapt tu îți dorești să facem amor. Dacă eu te-aș forța acum, tu ai descoperi brusc că vrei. Dar n-o s-o fac pentru că ești femeia-ceapă. Știi cum e femeia ceapă?”

Bănuiesc că nu e cea care îți vâră un sac de cepe pe gât pentru idioțenie, după care te bate cu o funie de usturoi, așa că dau din cap că nu.

„Când o dezbraci, plângi. Ești atât de lipsită de feminitate încât iubitul tău își va găsi altă iubită, ești de acord cu asta?”

Păi mă, nene, nu tu promovezi cuplul deschis? Nu tu spui că gelozia e rea? Ce-i, ți-ai schimbat părerea brusc pentru că vrei să mă manipulezi pe mine? Dau din umeri cu indiferență, pentru că întrebarea asta nu are în context niciun răspuns corect și n-am chef de balivernele moșului.

„Și până la urmă vei rămâne fără el.”

Poți determina numerele câștigătoare la loto alegându-le pe cele pe care nu le alege Gregorian Bivolaru. Nu doar că n-am rămas fără iubit, dar iubitul m-a urmărit cu lunile fără să înțeleagă că ne despărțisem și plângea la propriu prin fața blocului că nu-i dădeam drumul în casă în timp ce mă bombarda pe toate căile de comunicare cu mesaje despre iubirea vieții. Nu că aș fi eu mare femeie fatală, dar făcuse o obsesie.

„Îmhî,” am zis.

__________________

Întâlnirea cu „maestrul” e edificatoare. Aș putea să mă las de cursurile MISA la câteva zile după ce am ajuns în țară, din simplul fapt că mă simt ca naiba după Paris, că m-am întâlnit cu un moș plin de sine și că am locuit într-un harem care nu era deloc spiritual.

Dar intervine întregul mecanism al misanilor, munca de lămurire în care mi se rescrie trecutul și mi se reformulează experiențele. În loc să plec în zile, situația se tărăgănează la doi ani în care ezit între a vedea albul ca alb (Gregorian Bivolaru e un fals) și a vedea albul ca negru (Gregorian Bivolaru e un maestru pe care nu l-am înțeles).

Mă învârt în cercuri autodistructive. Altă fată se sinucide și mă sperii. Mereu îi uit numele, dar era iubita unui tip care voia să fie cântăreț de operă (era din zodia Leu). Ea înnebunise, a scris un bilet că vrea să se râdă la înmormântarea ei, nu să se plângă, și s-a aruncat în gol.

După încă ceva vreme, Nagy Attila, un tip pe care-l știam că era din Sf. Gheorghe, s-a aruncat de la etajul 10. Fără bilet. Am o singură amintire mai clară cu el, era un chef de când aveam 16 ani și hăbăugii de yoghini artiști din Sf. Gh. dădeau o petrecere pentru ziua de naștere a celor din zodia gemeni, parcă, dacă nu era rac (un pretext). Muzică, povești. Attila era pe acolo, vesel. În toate bucățile de amintiri cu el era vesel, zâmbitor – în taberele de yoga, la întâlnirile cu mai mulți ani de curs. „Prima oară,” mi-a zis din dorința de a împărtăși înțelepciunile pe care oricum le aflam că erau la ordinea zilei, „am vrut să fiu iubit, și n-a fost bine. Apoi am vrut să iubesc, și a fost mai bine, dar nu suficient. Dar atunci când…” Și apoi venea varianta perfectă. Atunci când… Când nu mai voia nimic? Când era cu Dumnezeu? Se spune că avea datorii înainte să se arunce.

„La curs Ralph a zis să facem o binecuvântare,” mi-a spus o fostă colegă. „Ca moartea lui Attila să nu afecteze școala noastră de yoga.”

Yoghinii artiști din Sf. Gh. serbau „ziua de naștere” a trupei lor de teatru în ziua înmormântării lui. Făcuse și Attila parte din trupă la începuturi. Au făcut petrecerea, poate puțin mai tăcută decât ar fi făcut-o altfel.

Omul e devalorizat, „pus în context”, unde contextul e un fel de lume mare, o goană deșartă după spiritualitate. Îți mor părinții? Nu lași asta să te afecteze! Mor colegi? E vina lor! Toată treaba ta e să-ți vezi de spiritualitate, ascultă cuvintele lui Grieg, urmează-i modelul!

O vreme m-am gândit că Gregorian Bivolaru trebuie să plătească: e în fruntea întregii Mișcări, e cel care a venit cu majoritatea ideilor, e cel care încurajează lipsa de empatie, iluziile pentru falsă fericire. Și pentru ce? Pentru câștigul lui personal.

Apoi mi-am schimbat părerea: Gregorian Bivolaru e probabil bolnav, probabil că el crede tot ceea ce spune, probabil că are impresia că împărtășește lucruri de valoare. Nu trebuie pedepsit, ci ajutat!

Acum am altă viziune: ar trebui să plătească indiferent dacă e conștient de ce face sau nu, indiferent de credințele lui, indiferent de intențiile lui. Faptul că a vândut iluzii nu înseamnă că n-a afectat realități. Dacă demonstrăm că el crede că e vindecător, Cristina n-o să învie. Dacă demonstrăm că MISA a fost înființată dintr-un vis de grandoare al unui nebun charismatic, Attila n-o să fie mai puțin mort. (deși nu știu de ce s-a sinucis și nu cred că știe cineva, dar probabil că dacă nu era Mișcarea erau suficiente date schimbate ca să nu fie în fix aceeași situație)

Însă adevărul e ăsta: cu fiecare zi trecută e mai clar că n-o să pățească nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *