Am vrut să citesc trei romane de dragoste, dar lucrurile s-au complicat.

Odată ca niciodată, în vremuri imemoriale care au durat până acum câțiva ani, nu obișnuiam să citesc romane de dragoste.

Să faci mișto de „Fluturi” de Irina Binder e foarte ușor și a făcut-o multă lume.

După cum ziceam nu demult, există un val nou al romanelor de dragoste, care sunt ceva mai complexe și mai interesante decât siropurile care sunt în general asociate genului.

Barbara Cartland e marea scriitoare a romanelor de dragoste din secolul 20.

Acum vreun an sau doi, o amică mi-a recomandat-o pe KJ Charles – mai ales cărțile, dar uneori și conversații de pe Twitter sau articole de pe blogul ei.

Am crescut într-o casă plină de cărți, fără să-mi pun prea multe probleme despre cum apăruseră.

Habar n-am cine sunt indivizii de pe copertă. Aș putea să presupun că sunt Margo și Josh din Îndrăznește să visezi, dar personajele Norei Roberts sunt blonde din născare.

Nu că nu mi-ar plăcea poveștile care implică relații, îndrăgosteli și alte alea, dar în momentul în care pun mâna pe un roman de dragoste get-beget, indiferent cât de „îndrăzneț” sau de „bine scris” se spune că ar fi, interesul meu scade relativ repejor, apoi dispare complet.