De ce să te chinui, dacă merge și-așa?

Continuând subiectul despre cei care fac și cei care nu fac. Să vă spun o altă poveste, tot universitară. Chiar dacă pare inițial că ar avea vreo legătură cu Ponta, nu are.

La un moment dat, un profesor universitar a scos o carte despre subiectul pe care-l preda la cursuri. Normal, asta înseamnă că în curând toți studenții lui învățau de zor din cartea aia, pentru că din ea dădeau examen.

Doar că la un moment dat un student a pus mâna și pe un alt volum pe aceeași temă, un volum în limba engleză. Se apucă studentul nostru să citească, citește o pagină, citește două, citește un capitol – și descoperă, spre stupoarea lui, că volumul străin e leit lucrarea profesorului lui.

Profesorul furase liniștit o carte întreagă, cap-coadă. A luat o carte de specialitate publicată de altcineva, a tradus-o și în loc să se treacă ca traducător, s-a trecut ca autor. Acuma, într-o universitate serioasă un plagiat mult mai mic te aruncă afară din sistemul învățământ pentru eternitate și devii un paria mai ceva decât dacă te-ai fi născut în casta indiană nepotrivită. Dar la universitatea lui faptul s-a trecut cu vederea. Din câte știu eu, omul n-a pățit nimic.

De fapt, oamenii n-au pățit nimic. Profesorii n-au pățit nimic. Pentru că cel mai interesant aspect al poveștii e că am auzit-o nu o dată, ci de două ori, de la două persoane diferite, în două contexte diferite, despre doi profesori diferiți din două țări diferite. În primul caz era vorba despre un cadru universitar din România anilor ’70-’80. În al doilea caz era vorba despre un caz recent cu un cadru universitar dintr-o țară care, la fel ca a noastră, își târșâie picioarele în drumul către evoluție.

Și la noi, și în cealaltă țară se plânge lumea că sistemul de învățământ e varză, că nu se ridică la niciun standard, că studenții nu-și dau silința. Deși ziceam mai demult că cine vrea să facă, face, e adevărat și că la nivel larg te poți aștepta ca lumea să se adapteze la context. Dacă într-o anumită situație toată lumea fură, și cei care vin noi în acea situație se uită în jur și prind din zbor faptul că a fura nu e tocmai un delict în cazul respectiv. Dacă poți să-ți dai licența cu 30 de pagini de lucrare făcută pe genunchi, de ce s-o faci de 80 de pagini, bine documentată dacă oricum n-o citește nimeni?

De la vârfuri e problema, iar vârfurile sunt greu de atacat, că deh, cum să te iei de un vârf și să-l disciplinezi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *