Continuând subiectul despre cei care fac și cei care nu fac. Să vă spun o altă poveste, tot universitară. Chiar dacă pare inițial că ar avea vreo legătură cu Ponta, nu are. La un moment dat, un profesor universitar a scos o carte despre subiectul pe care-l preda la cursuri. Normal, asta înseamnă că în curând toți studenții lui învățau de zor din cartea aia, pentru că din ea dădeau examen.

Nu suntem poeți sau scriitori prin definiție. Nu ieși din facultate cu vise de a publica ficțiune, deși uneori intri cu visul ăsta. Am auzit, ce-i drept, că ar fi fost odată un masterat de scris creativ în Oradea, care s-a desființat sau stătea să se desființeze. Facultățile de teatru/film predau ceva scenaristică pentru cei care vor să scrie scenarii de film/teatru. Da, cuvântul corect e „scenaristică”. Și „scenografie” e corect, ce-i drept, doar că înseamnă decoruri și alte alea – vine de la „scenă”, nu de la „scenariu”.

Mătușă-mea e profesoară la universitatea din Karabuk și de ceva timp se tot oferă să găzduiască rude și prieteni care au chef de vizite. Am tot zis că nu (Karabukul e departe de mine și eu de el), până când s-a făcut vremea ploioasă prin România și am simțit mirosul de toamnă în aer. 18 ani am fost condiționată că asta înseamnă „școală”. Și am început să tânjesc după clase și manuale, după profesori și studenți.