Faza cu legea avorturilor din Polonia
Se protestează zilele astea împotriva unei propuneri de legi din Polonia care privește avorturile și mă miră câți au ratat subiectul discuției. Văd că sunt persoane care cred că e vorba de trecerea în ilegalitate a avortului, în condițiile în care acum ar fi legal. Ceea ce nu e de mirare, pentru că știrea a ajuns trunchiată prin anumite zone ale presei noastre.
Acuma, comunismul a demonstrat la noi că dacă interzici avortul, au loc oricum avorturi, doar că în condiții mult mai primejdioase, iar copiii respectivi nu vor fi prea doriți. Avem decrețeii care ne pot povesti exact cât de ruptă din rai era viața lor.
Însă protestul împotriva legii din Polonia nu e despre dreptul femeilor de a alege dacă vor sau nu să aibă copii, deci degeaba dezbat unii dacă e ok sau nu-i ok să faci avort doar pentru că nu vrei să crești un copil. Avorturile sunt oricum ilegale în Polonia, în afară de trei cazuri: dacă sarcina a survenit în urma unui viol, dacă ar periclita viața mamei sau dacă fătul are probleme grave. Acum vor să le facă ilegale indiferent de situație.
Deci, dacă o fată de 13 ani e violată de idioții din sat și apar complicații cu sarcina care ar putea s-o omoare, politicienii polonezi spun: „Foarte bine, să moară. Ce, noi am pus-o să facă sex? Nu. A vrut să se distreze, deci să-și asume treaba asta.”
Despre asta e vorba în privința legii avorturilor în Polonia.
Notă ulterioară: văd că alte surse spun că va rămâne, totuși, permis în cazul în care periclitează viața mamei, dar că deja femeile continuă sarcina chiar dacă au de suferit fizic de pe urma ei din cauză că legile sunt așa de stricte.
Deci, să reiterez: dacă o fată de 13 ani e violată de idioții din sat și apar complicații cu sarcina care ar putea s-o schilodească, iar copilul e clar că o să moară oricum repede după naștere, politicienii polonezi spun: „Foarte bine, să fie schilodită și să-i moară copilul. Ce, noi am pus-o să facă sex? Nu. A vrut să se distreze, deci să-și asume treaba asta.”
A, și să nu uităm: pierderea spontană a unei sarcini dorite înseamnă că, pe lângă faptul că o femeie suferă, o să fie și anchetată penal.