Ovidiu Eftimie – „Bacalaureat” [recenzie]
În al doilea roman al lui Ovidiu Eftimie, „Bacalaureat”, ne reîntâlnim cu subinspectorul Petre Popescu, care a fost dat afară din SRI pentru că a luat o șpagă când a călătorit prin timp în cadrul unei misiuni, iar acum își face veacul pe la poliția din Cornești, această localitate de care n-a auzit nimeni.
Asta nu înseamnă că „Bacalaureat” e un fel de volum doi al seriei care începe cu „Arhanghelul Raul”, pentru că acțiunea e atât de diferită încât cele două volume se pot citi separat fără probleme.
Punctele forte ale „Bacalaureatului” sunt umorul, absurdul și acțiunea, care se combină într-un fel de SF pur românesc, în care totul e explicabil. De ce costă mașinile Logan cu radar folosite de poliție 70.000 de euro? Nu pentru că MAI-ul a sifonat niște bani, ci pentru că au super-scuturi deflectoare, ce reduc frecarea cu aerul și împiedică atacurile cu tot felul de arme mai mult sau mai puțin super-tehnologizate. Tehnologie Star Trek, implementată pe șest de un stat care-și poate ascunde planurile secrete prin simplul fapt că se fură atât de mult încât investițiile reale nici nu se mai văd.
Tot în spatele faptului că se știe că fură se ascund și țiganii din Cornești, care insistă că fură materiale dintr-o fabrică dezafectată, pentru că nimeni nu i-ar crede dacă ar spune că au intenția nobilă de a se lupta cu niște extratereștri malefici care vor să cucerească Pământul.
Personajele sunt oameni simpli – mai o femeie care are grijă de un bar, mai un țigan care știe cum să taie fierul ca să-l ducă la vândut. Și se simte că nu sunt genii, dar luptă cum pot și cum știu ca să se salveze. Din păcate, nu le-am simțit foarte puternic ca personaje distincte – m-ar fi interesat mai mult povestea lui Tibi, polițaiul super-inteligent, de exemplu.
Ce m-a deranjat un pic a fost că povestea pare insuficient lucrată. Sunt bucăți de text care nu prea curg sau zone în care ar fi mers mai multă atmosferă, de exemplu. Stilistic, scena de acțiune de la început are puține lucruri în comun cu acțiunea de mai târziu, iar poveștile despre istoria Corneștiului și a planului eșuat de a construi un cosmodrom în această mică Slobozie par concentrate în câteva pagini de la începutul cărții – sunt distractive, nimic de zis, dar prea simți că treci de la o etapă a romanului la alta.1Mai sunt și câteva instanțe în care personajele vorbesc între ghilimele și nu cu linii de dialog, din motive pe care nu prea le-am înțeles.
Apropo, ca să-i mulțumească pe cei care se plângeau că Satana n-are de ce să-și bage coada în SF-uri, „Bacalaureat” e o poveste mai SF decât „Arhanghelul Raul”. Dacă înainte aveam de-a face cu creaturi multidimensionale și probleme prin iad, aici povestea clasică a invaziei extraterestre se ciocnește de cealaltă poveste clasică, a românului care se descurcă el cumva. Iar rezultatu e chiar distractiv.
Dacă e o carte mai bună decât prima cred că rămâne de văzut – eu m-am distrat mai mult cu „Arhanghelul”, în timp ce consortul insistă că oboseala mi-a afectat impresiile și „Bacalaureat” e clar mai bună. Oricum ar fi, ambele sunt cărți pe care le recomand cu drag.