Facebook nu e al nostru

Văd la Dorin că mulți oameni care au fost la proteste s-au trezit cu probleme la conturile de pe Facebook – raportări de spam, blocări, ce-o fi. Tocmai ce ziceam că Facebook e un fel de piață publică care ne urmărește peste tot, acum o să continui ideea.

Piețele publice de pe internet nu sunt cu adevărat publice, decât în sensul în care sunt deschise publicului. Sunt mai degrabă ca ograda lui Gigel. Să zicem că Gigel are o sută de hectare de teren, pe care le-a pregătit special ca să vină lumea să discute acolo. Gigel e prietenos, pune băncuțe, mese, floricele, chestii de-alea rotunde pe care poți lipi afișe și te lasă să-ți aduci de acasă și lucrurile tale și să le folosești la el (aplicațiile, în contextul dat). Iar lumea tot vine la Gigel în ogradă, pentru că e frumos și plăcut.

Însă rămâne ograda lui Gigel. Dacă Gigel înnebunește și începe să dea afară oameni din ogradă sau să le arunce la gunoi obiectele pe care ei le-au lăsat de bună voie acolo… ei bine, e ograda lui. Nu e frumos deloc, dar poate s-o facă.

Sunt persoane care și-au făcut ditamai construcțiile în ograda lui Gigel. Sau, ca să renunț la Gigel, sunt oameni care și-au creat o ditamai personalitatea în online axându-se pe Facebook. Au strâns mii sau zeci de mii de indivizi în jurul lor, au dat bani pe reclame pentru a-i aduce pe paginile lor, dar totul s-a petrecut în interiorul sistemului – au lucrat pe Facebook, cu Facebook, pentru Facebook. Iar site-ul respectiv e încarnarea efemerității: nimic de acolo nu rezistă în timp. Sunt vorbe în vânt, care nu mai pot fi găsite la câteva luni după ce au fost scrise, conversații pierdute în locuri de care uiți, pe pagini pe care nu le mai găsești.

Facebook este despre ziua de azi, nu despre ieri, nu despre viitor. Din când în când, îți arată o înregistrare cu ce ai făcut în urmă cu ceva vreme, dar o fac pentru a reînvia trecutul timp de o clipă azi, pentru a mai smulge câteva comentarii pe ceva ce ai făcut demult.

Multă vreme am refuzat să-mi fac cont la ei. Nu știu dacă mai știți, dar a avut o campanie destul de agresivă de înscriere a noilor utilizatori. Prin 2007-2008, primeam des mailuri de genul:

Check out my Facebook profile

Hi […],

I set up a Facebook profile with my pictures, videos and events and I want to add you as a friend so you can see it. First, you need to join Facebook! Once you join, you can also create your own profile.

Thanks,
[…]

Au tot crescut și crescut ca rețea, până când am cedat prin 2013 și mi-am făcut cont pentru că aproape toată lumea era acolo. Iar faptul că aproape toată lumea e acolo și acum înseamnă că site-ul a avut o creștere probabil dincolo de orice speranțe inițiale ale lui Zuckerberg – efectiv nu prea mai are unde să crească, are 2 miliarde de utilizatori. Iar Facebook nu prea produce nimic în afară de Facebook, așa că are tot interesul ca, după ce și-a făcut baza asta enormă de utilizatori, să-i păstreze cât mai mult timp pe ea.

Până la urmă, Facebook funcționează ca un AI: vrea să crească. Îmi amintește de un joc distractiv în care faci agrafe. Și faci agrafe după agrafe, până ajungi la o producție absolut aberantă de agrafe, în care nici nu mai contează să le vinzi, în care transformi tot ce apuci în agrafe, chit că e bine sau rău. Iar unele companii mari au început cu ideea de a nu face rău (indiferent ce se mai întâmplă acum), dar nu Facebook nu prea pare să se preocupe cu astfel de detalii.

Deci, să revenim. Unii construiesc aproape exclusiv în ograda lui Gigel. Dacă vor să se mute în altă ogradă, or să aibă o problemă, pentru că vor trebui să reclădească deja ce au făcut aici. Iar Gigel e încă prietenos, dar s-ar putea să nu mai fie foarte mult. Ce e de făcut?!

Inițial voiam să zic că, în viața reală, soluția e să construiești în ograda ta. Pe net, îți faci un blog, un magazin online, un site static. Sunt căutabile, memorabile, nu sunt doar cuvinte aruncate în piață. Sunt ale tale. Îți creezi o comunitate, ai oameni care vin și pe care începi să-i cunoști. Cetin are o comunitate pe blog, nu pe Facebook, de exemplu. Zoso le zice pe ale lui pe blog, chiar dacă dă share-uri pe Facebook. Ideile lui NWRadu, iar, le știu de pe blogul lui mai degrabă decât de pe Facebook. Sau opencube.ro, n-are Facebook deloc, are câțiva cititori. Astea rămân.

Dar pe urmă mi-am dat seama că poți face și alte lucruri, nu doar să inviți oamenii în ogradă să stea la o șuetă. Poți să-ți faci casa mai bună. Poți să-ți mansardezi podul. Poți să-ți cultivi grădina. Adică poți să faci lucruri și mai durabile decât un blog sau un site – chestii care chiar să fie realizări și să rămână.

În fond, e un motiv pentru care în anul în care am dat eu Bacul au picat o grămadă de elevi care au spus că Moromete ar fi un intelectual, gândindu-se că stătea să citească ziarul și să-l comenteze, deci filozofa și el. Discutatul problemelor curente are o valoare, dar pentru majoritatea oamenilor, valoarea respectivă e mai mică decât pare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *