[8 feb] Cartea de azi: „Hanul zburător” de G.K. Chesterton

G.K. Chesterton e unul dintre numele de care te tot ciocnești în momentul în care interacționezi direct cu cultura britanică. Nu era în programa noastră de literatură victoriană de la facultate și nu țin minte să-l fi auzit pomenit în alte contexte academice, dar urmărindu-i pe Neil Gaiman sau Terry Pratchett, numele lui mi-a ajuns pe la urechi, pomenit ca inspirație, ca bucurie a lor din copilărie.

„Hanul zburător” e un roman scris în 1914, despre o lume în care o grupare islamistă un pic neobișnuită a ajuns să domine Marea Britanie și a interzis vânzarea de alcool (mai ales săracilor; bogații pot să-și cumpere băutură dacă au rețetă medicală pentru ea). Așa că un patron de bodegă și prietenul lui pleacă cu o roată de cașcaval și un butoi de rom să exploateze zonele gri ale legii și să vândă cât rom pot.

E o carte distractivă, cu umor, despre teme sociale care mai sunt actuale (gen vegetarianismul). Și nu știu cum e traducerea de la Art, dar cea veche de la Editura Univers, pe care am luat-o la un moment dat dintr-un anticariat, a fost excelentă.

„Hanul zburător” e disponibil în limba română pe Libris și eMag. În engleză, e disponibil gratuit în format digital pe Project Gutenberg Australia.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.