Dacă e joi, e o care clasică – și dacă e săptămâna cu Sf. Valentin, e o carte de dragoste. Am promis zahăr la greu, așa că scot la înaintare cea mai teribil de dulce și drăgăstoasă carte din literatura medievală pe care am avut plăcerea să o citesc. E și în versuri, ca să fie pachetul complet.

Geoffrey Chaucer (1343-1400) e un tip care a lucrat pe la curtea Angliei și a fost și diplomat trimis prin țări străine, de unde a cules diverse idei, pe care le-a folosit pe urmă ca să-și scrie poezia proprie – în Evul Mediu nu prea aveau conceptul de „drepturi de autor” (și nici ideea de „originalitate” nu era foarte dezvoltată), așa că multe lucruri pe care le scrie sunt preluate de la alții. Deci, povestea lui Troilus și a Cresidei nu e originală – dar modul în care o scrie este.

Povestea se petrece în timpul asediului Troiei. Tânărul războinic Troilus ia în derâdere dragostea, până o vede pe văduva Cresida, de care se îndrăgostește până peste cap – pentru că e aproape bolnav din dragoste, prietenul lui cel mai bun, care e și unchiul fetei, o convinge pe Cresida să se apropie de el, să-i dea o șansă și în cele din urmă să-l iubească la rândul ei (și să aibă o aventură ilicită de dragoste).

Pentru că poemul e scris în engleză medievală, nu-i recomand nimănui să-l citească în original (decât dacă știe în ce se bagă). Traducerea mea favorită în engleză e cea a lui Nevill Coghill, care le are cu versurile, rimele și claritatea. E disponibilă în format digital pe Amazon și în format fizic pe Book Depository.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.