Roxana-Mălina Chirilă

[23 feb] Cartea de azi: „Negurile din Avalon” de Marion Zimmer Bradley

Pentru că tot am pomenit de „Sabia din stâncă” de T.H. White acum 3 zile, revin cu o carte tot despre regele Arthur. Sau, mai exact, despre sora lui, vrăjitoarea Morgaine.

Cartea „Negurile din Avalon”, publicată în 1983, e o reinterpretare a legendei regelui Arthur dintr-o perspectivă feminină și mistică, într-o cheie oarecum neopăgână (e o ironie aici: să scrii despre păgânii vechi ca făcând lucrurile ca păgânii noi – doar că lor le iese magia).

Regele și cavalerii mesei rotunde sunt personaje secundare, dar nu e nicio problemă: Morgaine și celelalte preotese-vrăjitoare din insula mistică Avalon, mereu ascunsă în cețuri de cei care nu știu cum s-o găsească, sunt mai mult decât interesante, iar povestea se întinde pe generații întregi (și multe sute de pagini) care se află în conflicte interesante. Printre cele mai mari sunt invazia saxonilor în Anglia și răspândirea creștinismului într-un popor care înainte era păgân.

Morgaine e luată de mică pe Avalon de mătușa ei, Viviane, unde învață magia și devine o preoteasă a zeiței-mamă. E talentată și puternică, dar pare să fie manipulată de Viviane, care e interesată de politica de la curte. Între timp, Gwenhwyfar, soția lui Arthur și creștină devotată, are impresia că Dumnezeu o pedepsește pentru eșecurile ei, printre care și cel că nu a reușit să distrugă păgânismul în Anglia, așa că fanatismul ei religios crește și crește.

E o carte cu regele Arthur care are tot ce-i trebuie: personaje puternice, urzeli de toate felurile, multe lucruri care se întâmplă în lumea obișnuită, dar și un strop de magie și sugestia că există lumi dincolo de asta în care există spiriduși. E pe muchia fericită între o legendă și o poveste cu oameni reali, între magie și realism. Poate e un pic cam neopăgână, dar asta i se poate ierta unei opere de ficțiune.

„Negurile” au fost traduse în limba română și publicate la Editura Nemira acum un număr de ani – între timp se pare că nu mai sunt disponibile. Însă sunt disponibile în engleză pe Book Depository și pe Amazon.

Cartea e prima dintr-o serie, dar se poate citi și de una singură. Celelalte nu sunt neapărat la fel de inspirate.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |