Roxana-Mălina Chirilă

[27 mar] Cartea de azi: „Ferma animalelor” de George Orwell

George Orwell, născut în 1903, a fost un socialist convins și a arătat asta prin eseurile lui și prin articolele pe care le-a scris ca jurnalist. Ce e interesant e că n-a fost deloc convins de revoluția din Rusia și a fost oripilat de ce s-a întâmplat când comuniștii au preluat puterea.

„Ferma animalelor” e o nuvelă alegorică a evenimentelor din Rusia, publicată într-o perioadă în care opinia publică le era favorabilă comuniștilor ruși.

La o fermă, un porc are o idee măreață despre cum animalele se pot revolta și îl pot detrona pe fermier cu familia lui, preluând controlul asupra fermei și gospodărindu-se singure. Moare la scurt timp după aceea, dar planurile lui sunt duse mai departe de doi porci tineri. Fermierul și ceilalți oameni sunt alungați și animalele preiau controlul, creând o societate bazată pe egalitate, în care toată lumea muncește și toată lumea profită.

Însă porcii încep să preia controlul din ce în ce mai mult și să schimbe încet tot felul de reguli pe ascuns, adoptând încet stilul de viață uman și controlând totul, profitând de memoria scurtă a altor animale.

Există clar câteva teme comune cu „1984”, dar „Ferma” e o carte interesantă în sine, nu doar precursoarea unei distopii mai faimoase. (Și are și citate memorabile: „Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât celelalte.”) Aș recomanda-o oricui i se pare interesant subiectul, dar n-aș da-o cadou ca să-i dau peste nas cuiva implicat în politică, pentru că ar fi un gest cam infantil.

„Ferma animalelor” e disponibilă pe eMag și Libris.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |