Acum câțiva ani, eram cu o amică prin București. Ea voia să ajungă de la Universitate la Institutul Cervantes, eu mergeam cu ea pentru că n-aveam nimic mai bun de făcut. Ea, bucureșteancă la origine, eu proaspăt sosită în capitală.

„Oare de ce-i zice strada Batiștei?” s-a întrebat ea.

M-am uitat la numele străzii și am dat din umeri.

„Păi,” am zis eu, „probabil că ea era strada Batistei – poate cineva broda batiste pe aici. Eh, și pe stradă era și-un ungur, iar când au venit ăia care făceau lista străzii, l-au luat pe István bácsi să-l întrebe ce stradă-i aia. Iar István bácsi, ungur fiind, a citit-o pe ungurește și i-a zis Batiștei, cu accent pe prima silabă și ș. Și așa i-a rămas numele.”

Amica mea a râs.

„Bună povestea – și are și logică. Dar de unde ți-a venit ideea?”

„Ah, așa, tocmai am venit cu autobuzul pe bulevardul Kiseleff și mi-a rămas gândul la el,” am răspuns eu.

„…” a zis ea. „Care bulevard?”

„Chișelef,” am repetat eu, senină.