Acum câțiva ani, eram cu o amică prin București. Ea voia să ajungă de la Universitate la Institutul Cervantes, eu mergeam cu ea pentru că n-aveam nimic mai bun de făcut. Ea, bucureșteancă la origine, eu proaspăt sosită în capitală.

Există un anumit loc din România care e atât de grozav încât e singurul care contează. Există oameni care locuiesc acolo și care n-au auzit că ar fi alte orașe în afara urbei lor.

Mai demult, când citeam Între Orient și Occident, de Neagu Djuvara (v-aș da pagina, dar o am în ediție digitală), am dat peste pasajul ăsta descriind Muntenia/Moldova de sec. XIX:

Ieri am trecut pe la librăria Șt. O. Iosif că auzisem că ar da cărți gratis de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. M-am uitat o clipă la coada interminabilă care venea din subsol, urca scările și se întindea pe o latură întreagă de clădire, după care am renunțat la ideea de a lua o carte. Mi-era somn și mă durea capul. Nu-s eu foarte bogată, dar îmi permit cărți și un calcul scurt mi-a zis că bucuria de a primi o carte pălea puternic când era pusă în balanță cu statul la o coadă imposibilă.