Roxana-Mălina Chirilă

[3 mai] Cartea de azi: „Journey to the West” de Wu Cheng’en

N-am citit foarte multă literatură chineză și nici nu susțin că aș fi foarte în temă cu cultura lor, dar „Călătorie spre soare-apune” de Wu Cheng’en e o carte suficient de faimoasă încât să ajungă și pe radarul meu, ca să-i spun așa.

E o poveste scrisă în secolul 16 și publicată anonim, pentru că la vremea respectivă se scria într-un stil clasic foarte strict, iar cartea asta era scrisă într-un limbaj popular. Doar în secolul 20 s-a dedus autorul probabil din context (deci nu e absolut sigur că ar fi Wu Cheng’en, dar se crede că el ar fi).

Povestea este despre Sun Wukong, regele maimuțelor, care învață să stăpânească artele transformării în orice formă animată și inanimată, poate face salturi imense, poate zbura și mânuiește un toiag de opt mii de kilograme. E primit la curtea imperială a zeilor, dar i se dă o slujbă minoră, așa că se răzbună prin tot felul de șotii pe acolo, până când îl enervează pe Buddha – iar ăsta e doar începutul.

Povestea a fost adaptată de nenumărate ori și personajul Wukong a fost și el o inspirație directă pentru personaje din jocuri.

E o carte foarte lungă, iar varianta pe care am citit-o eu a fost una prescurtată (ce-am găsit prin anticariat). Văd că există o variantă pentru copii pe eMag acum. În engleză poate fi cumpărată și într-o variantă integrală în patru volume (iată-l pe primul), dar și într-o ediție prescurtată (iat-o și pe Kindle).


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |