Roxana-Mălina Chirilă

[9 mai] Cartea de azi: „Umanii” de Matt Haig

După ce am citit câteva cărți de Matt Haig (e drept, nu prea multe), am descoperit că e genul de autor pe care l-aș citi când vreau să mă binedispun. Scrie ușurel, cu idei simpatice și întorsături de situație dulci fără să fie siropoase.

În „Umanii” (2013), un extraterestru dintr-o specie hiper-rațională vine pe pământ să ucidă pe oricine a avut contact cu o teorie matematică ce ar putea fi extrem de periculoasă în mâinile greșite. În fond, noi, oamenii, suntem niște creaturi puse pe război, haotice, oribile, care ar putea distruge multe lucruri bune dacă ar avea multă putere.

Însă când ajunge pe pământ și intră aproape literalmente în pielea profesorului de matematică care a făcut descoperirea, începe să descopere că oamenii nu sunt chiar atât de răi.

Deși teoretic e SF, „Umanii” e mai degrabă o carte despre ce înseamnă să fii om – e plină cu mici gânduri și sfaturi de viață, iar la final are chiar o listă cu multe din ele. De ex.:

46. Un paradox. Lucrurile de care nu ai neapărat nevoie pentru a trăi – cărțile, arta, cinematograful, vinul și așa mai departe – sunt exact lucrurile de care ai nevoie pentru a trăi.

Nu e chiar ce aș citi de obicei, dar nu-mi pare rău că am pus mâna pe ea și știu că sunt mulți cărora le place stilul.

Cartea e disponibilă în română pe site-ul Nemira (au și ebook-ul pe site), pe eMag și pe Libris (unde au doar ebook-ul). În plus, e disponibilă în engleză pe Book Depository și Amazon.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |