Poze de prin Brașov

Tradiția fotografică a familiei mele a început cu taică-meu, căruia îi place să facă poze (deși nu știu câte a mai făcut în ultima vreme), și a ajuns și la mine, care n-am mai pus mâna pe un aparat foto de ani buni de zile. Până ieri.

Aici era odată o coadă.

De când m-am mutat în oraș, am fost complet neinspirată în materie de ieșit cu aparatul foto pentru că, după cum îi spuneam cuiva, văd multă urâțenie și dărăpănătură în oraș.

„Ce urâțenie?”

Așa că am scos telefonul și i-am trimis poze. De atunci, mi-am dat seama că am ce fotografia în Brașov.

Bine, nu neg, sunt anumite detalii pe case care nu-s rele.

Vitrina asta m-a fascinat mereu. E din cu totul alt meci față de orice altceva mai e pe strada aia. (Aproape toate pozele sunt făcute pe strada Lungă.)

E a doua oară când apare cuvântul „tupeu” în pozele astea.

Are un vibe poetic. Sunt sigură că imaginea dă de gândit adevăratului critic de artă.

Rozul pereților e probabil o critică acerbă la adresa roșului comunist sau ceva.

Acești doi tipi probabil semi-dezbrăcați la origini se uită în aceeași direcție și se lasă în voia dărăpănării și a naturii.

Mă întreb dacă alea sunt țigle transparente.

Un colț de casă cu și fără geam.

Peisaje urbane.

Tot peisaje urbane, doar că arată mai a țară. Îmi place felul simetric în care s-au lăsat porțile.

De aici lipsește o poză cu o curte cu porțile deschise. Am îndreptat aparatul spre ea, după care mi-am dat seama că văd ceea ce părea a fi un bărbat deosebit de dezbrăcat. Nu sunt pudică, dar am zis să nu atentez la pudoarea altora.

Oare casele visează la ce au fost odată? (Dar androizii la P. K. Dick electric?)

Ușă.

De obicei nu fac poze cu oameni pentru că mi-e jenă (și nici cu animale, pentru că mă mișc greu), dar ăștia doi erau mișto pe skateboarduri. Cel din stânga vorbea la telefon, dar până m-am orientat eu în spațiu nu se mai vedea asta.

Cofetărie. N-am fost niciodată la ea, dar mi-a plăcut geamul. Avea și un semn mișto de cealaltă parte a copacului, dar n-am reușit să-l surprind din motive tehnice. (Din cauza copacului. Copacul era motivul tehnic.)

Imagine în oglindă a fotografei, care se reflectă în același timp și în vitrină.

Trecând la chestii mai puțin vesele, aș vrea să vă atrag atenția asupra faptului că orașul este, totuși, în mare parte comunist.

După cum se remarcă, blocurile râd în soare argintii. Bănuiesc că și în zori de zi, dar eu nu cred că o să mă scol vreodată la ora aia ca să urc pe Dealul Cetății.

Dacă v-ați întrebat vreodată „Ou sont les tomberons d’antan?”, sunt aici.

Pârâul Spurcata, arătând ca o rapsodie de iarnă cu mere roșii și un con de conifer. Miroase după cum i-a rămas numele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.