Acum o vreme erau tare la modă cărțile de colorat pentru adulți și m-au atras și pe mine unele, măcar ca idee, chit că am constatat că nu erau chiar pe gustul meu ca hobby, până la urmă. Am auzit multă lume spunând că e o tâmpenie, că au dat adulții în mintea copiilor. Înțeleg de ce – suntem obișnuiți să vedem doar copiii făcând anumite lucruri. [][2]Poza originală, plan întreg.

E un an un pic deprimant și nu prea am chef să scriu postări lungi și gândite. Scurte și gândite e mai greu. Iar negândite, nu văd rostul. Așa că luați niște poze cu pisici. [][1]Patru pisici, copertă de album [][2]Patru pisici în ipostază completă de ignorare [][3]Vid cu ochi ceacâri [][4]Doi pisoi portocalii, dintre care unul e curios cu privire la trandafiri [][5]Doi pisoi portocalii, dintre care unul mănâncă o tufă de trandafiri [][6]Patru pisoi moi [][7]Patru pisoi, unul negru, unul alb, unul portocaliu liniștit și unul portocaliu care vrea să fie icoană catolică [][8]Patru pisoi care se uită fiecare la altceva și niciun ceva nu sunt eu [][9]Un pisic care s-a prins că vorbesc cu el [][10]Un pisic mic [][11]O pisică aristocrată care tânjește după vremurile de dinainte de 1918 și după baluri pe care acum nu le mai știe nimeni.

Tradiția fotografică a familiei mele a început cu taică-meu, căruia îi place să facă poze (deși nu știu câte a mai făcut în ultima vreme), și a ajuns și la mine, care n-am mai pus mâna pe un aparat foto de ani buni de zile. Până ieri. Aici era odată o coadă. De când m-am mutat în oraș, am fost complet neinspirată în materie de ieșit cu aparatul foto pentru că, după cum îi spuneam cuiva, văd multă urâțenie și dărăpănătură în oraș.

Într-o vreme îmi plăcea să merg prin oraș și să fac poze. Din păcate, Brașovul nu mă inspiră deloc, așa că n-am mai făcut mișcarea asta de multă vreme. În schimb, dacă îmi cad ochii pe ceva ciudat, scot telefonul și fac o poză. De exemplu, la un moment dat am fost la o terasă de pe Republicii și mi-am primit nota de plată într-o cărțulie de-asta roșie – Marx-Engels, „Manifestul partidului comunist”.

Se pare că o să ajung sâmbătă pe la East European Comic Con, în București (doar sâmbătă, doar Comic Con, după care iar trenul înapoi spre Brașov). N-o să fac nimic special pe acolo, pentru că sunt genul de fan mai retras și netalentat la chestii gen costume, dar o să mă întâlnesc cu persoane mult mai organizate ca mine – printre care o fostă profă din facultate, care împreună cu cineva face niște benzi desenate simpatice.

În ultima vreme n-am prea stat să mă uit ce mai fac grupurile de artiști pe care le știu, dar am găsit câteva chestii. 1. Fotografii de Lauren Simonutti. Fără manipulări digitale. 2. Benzi desenate NSFW (de obicei). Am dat peste Oglaf penru că m-am învârtit suficient prin cercurile greșite. Sunt benzi desenate săptămânale, cu umor în general explicit sexual (excepții fac săptămâni ca asta, când nu există niciun organ sexual nicăieri în imagine).

Uneori (odată la vreo lună, sau dau, sau trei) când mă plictisesc încep să mă uit la case de vânzare/închiriat din diverse orașe. Intru pe site-uri de imobiliare, dau prețul descrescător și fac ceea ce s-ar putea numi „documentare” – dacă aș avea vreodată chef să scriu chestii despre oameni bogați și casele lor. În lipsa unei astfel de dorințe, recunosc că am hobby-uri ciudate. Unii se uită la mașini, eu mă uit la case.

Biblioteca Britanică a anunțat că a postat peste un milion de imagini pe Flickr, care pot fi utilizate oricum, de oricine, pentru că imaginile sunt luate din cărți vechi, ieșite din copyright. Bine, ei ar vrea să se facă studii și toate cele, dar… e la latitudinea oricui. Adică nu e nevoie să le ciordești. Sunt chiar la liber.

Bănuiesc că nu sunt singura căreia îi place să se uite la poze mișto, la picturi mișto, la desene mișto șamd. Click ca să și puteți vedea ceva, evident. Încep cu blogul unui brașovean, „rdln’s blog„. Are tot felul de poze faine, câte ceva pentru fiecare. Mie-mi plac mai mult peisajele, dar găsești și portrete, motociclete, mașini, hochei, Brașov, avioane… Niște thumbnail-uri de la el: E câte ceva pentru toți pe acolo.

Au ajuns și pe calculatorul meu niște poze pe care mi le-a făcut mătușă-mea în Istanbul. Din păcate sunt mișcate, că nu prea era lumină în interior. Pozele sunt făcute la Moscheea Albastră și la Hipodromul din Istanbul (care numai hipodrom nu mai e, dar mno). În Moschee nu intri decât descălțat și e absolut necesar ca femeile să aibă batic pe cap.