Abonamente la cutii cu bunătăți

Povesteam mai demult că m-am abonat la Tokyo Treat ca să îmi trimită o cutie cu dulciuri și crănțănele japoneze în fiecare lună. De atunci, m-am abonat și dezabonat la ei în funcție de cât chef am avut să experimentez cu gusturi noi și uneori dubioase. (Acum mă gândeam să-i încerc și pe alții cu chestii japoneze, vă zic cum merge.)

Dar am remarcat de-a lungul timpului că fenomenul de abonament la cutii lunare e din ce în ce mai răspândit, iar posibilitățile din ce în ce mai vaste. În străinătate au prins un avânt extraordinar.

Principiul e simplu: dai o sumă fixă de bani lunar și primești o cutie cu produse atent alese dintr-o anumită nișă. Nu știi exact ce, dar știi nișa. Prima oară am auzit de chestia asta când se discuta de Loot Crate, care trimit obiecte legate de jocuri, benzi desenate și alte teme de geekși. Nu livrează în România, altfel normal că le-aș fi dat o încercare.

Apoi am dat de Tokyo Treat și alte abonamente asemănătoare cu chestii de mâncat din Japonia. Apoi am aflat că unele abonamente trimit cărți și cafea, alții mâncare specială de pe glob (pastă de măsline din Argentina, pastă de fistic de pe nu știu pe unde). Unii trimit haine. Alții băuturi. Unii obiecte pentru casă. Alții, obiecte pentru animale de casă. Am văzut și cutii cu haine și cu produse cosmetice.

E plin de cutii cu tot felul de lucruri interesante și tentante. În timp ce mă uitam ce se oferă în general, m-am întrebat de ce sunt atât de atrăgătoare și dacă aș vrea o „cutie” de la un brand local, cum ar fi Nemira, de exemplu. (Răspunsul e da, aș fi interesată de o cutie Nemira, dacă ar ști ce să pună în ea și cum să mi-o vândă.)

Cam astea sunt concluziile la care am ajuns:

  • O parte din popularitate e dată de faptul că oferă prețuri bune pentru ce conțin (de cele mai multe ori). Dacă ar fi să comand aceleași lucruri din Japonia, fără să dau de oferte, probabil că ar fi mai scump. Dar ăsta în sine nu e un motiv suficient.
  • O altă parte din popularitate e dată de posibilitatea de a încerca lucruri noi – acesta fiind motivul pentru care m-am abonat eu la japonezi. Dar nici ăsta nu e un motiv suficient. Pot să mă duc să încerc chestii noi oricând, în această lume contemporană.
  • Unele cutii oferă conținut pe care cu greu îl obții de altundeva (Loot Crate pare să meargă în direcția asta), dar nu e valabil pentru toate.
  • Ingredientul magic, cred eu, e experiența. Promisiunea că va veni miticul „ceva bun”, pe care să nu trebuiască să-l căutăm, care să nu necesite zece mii de bătăi de cap, calcule și nu numai. Experiența unui cadou care să ne placă și să ne surprindă. Un răsfăț – dar nu unul care să coste excesiv de mult.

Știm că există foarte multe lucruri interesante pe lume care merită explorate, dar tocmai că sunt prea multe. Uneori poți să treci pe lângă lucruri mișto, dar să nu le recunoști – o carte bună, o cafea bună, un tip de mâncare exotic care ți-ar plăcea, un hobby de care nici nu știi că există, darămite că ți s-ar potrivi ca o mănușă. Problema noastră nu e să găsim ceva într-un deșert de oportunități, ci să găsim ceva bun într-o junglă.

În plus, munca noastră de zi cu zi tinde să fie mentală, iar oboseala să fie de aceeași natură. Gândim, căutăm, rezolvăm, facem o mie de lucruri de pe scaunul de la birou. Să te oprești din muncă și să continui să gândești, cauți și rezolvi parcă nu-ți arde. Așa că, dacă vine o experiență pe care nu trebuie s-o gândim, aranjăm și pregătim singuri, e cu atât mai bine.

Mă uitam la cutiile gen „carte și cafea”, cum sunt My Coffee and Book Club sau Coffee and a Classic și mă gândeam că sunt și o promisiune. Un vis. Cel de a avea timp să stai cu o carte bună și o cafea într-o zi liniștită, în care poate plouă afară și în casă e bine și cald. O experiență care să-ți dea răgaz, un pic de timp în care să te simți bine fără să trebuiască să alergi ca să-ți creezi condiții.

E valabil și pentru cele cu obiecte, care promit bucurii pe sufletul tău, pentru cele care trimit ingrediente și rețete, care trimit materiale pentru proiecte creative și te învață ce să faci cu ele.

Poate că toate cutiile astea sunt un simptom atât al dorinței noastre de a explora, cât și al oboselii care nu ne permite să dăm mult timp pe explorare. O promisiune a unei mini-aventuri care să ne conecteze la lumea enormă ce se întinde la picioarele noastre, dar care să fie disponibilă în micul nostru univers cu posibilități limitate.

Dar ține și de încredere: că primești ceva atent ales, că merită banii, că îți oferă o experiență bună. Și e greu, când sunt atâtea țepe în Ro, să crezi în cineva de la noi că îți oferă acel „ceva bun” care să-ți încălzească sufletul. Chiar și așa, fenomenul fiind din ce în ce mai extins, bănuiesc că până la urmă o să prindă și la noi; sunt curioasă când și cum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.