Roxana-Mălina Chirilă

Bookster versus edituri

Zilele astea am chef de scandal – vreau să stau cu popcornul și să chibițez de pe margine. Norocul meu e că fix acum a venit un scandal cu cărți, ca să fie pe sufletul meu. Pe scurt, zece edituri din România au dat în judecată Bookster pentru concurență neloială.

Iată dosarul, în caz că vreți să stați cu ochii pe el. Chiar dacă noi am aflat de el din presă de-abia acum, el e de fapt din iunie 2019. Încă nu s-a ajuns nicăieri, mai ales că prima ședință a avut loc în octombrie, iar acum e grevă în justiție și se tot amână cauza.

Cine e implicat

De partea reclamanților, avem o grămadă de nume mari: Editura Vremea, Curtea Veche, Editura Publica, Nemira, Humanitas, Rao, Editura Trei, Art, Polirom, Litera – și, în plus, Asociația Editorilor din România. Deci cam tot ce e editură.

De partea pârâților, avem Asociația educație pentru toți copiii, Development Consulting (ăștia doi sunt Bookster) și Ministerul Culturii.

Pentru cei care nu sunt în temă, Bookster e o bibliotecă care vine la tine – sau, mai exact, vine la firmă la tine. Contra unui cost de aproximativ 4 euro plătit de firmă, îți aduce la serviciu cărțile care te interesează. Dar, din câte văd pe site-ul lor, doar livrarea e contra cost – împrumutul e gratuit. Drept dovadă, poți să-ți faci cont pe persoană fizică și să împrumuți cărți gratuit de la sediul lor din București.

Citez de pe site-ul lor:

Daca nu lucrezi intr-o companie care le ofera angajatilor abonament la serviciul de livrare oferit de Bookster, poti sa iti faci un abonament personal gratuit la biblioteca publica Bookster. Prin acest abonament vei putea imprumuta gratuit orice carte din biblioteca noastra, pe care va trebui sa o ridici personal de la sediul bibliotecii din Bucuresti.

Care e baiul?

Ce am aflat din presă e așa:

  • că editurile ar fi dat în judecată Bookster pentru că, dacă Bookster împrumută cele mai noi titluri, oamenii nu mai au de ce să le cumpere;
  • că editurile sunt supărate că Bookster nu cumpără direct de la ele cărți;
  • că editurile se agață de chichițe, de exemplu că autorizația de funcționare a Bookster se numește „Aviz de funcționare” și nu „Decizie” (de aceea ar fi și Ministerul Culturii de partea pârâților);
  • dar astea le știm probabil de la Bookster, pentru că editurile nu vor să comenteze.

Atât de tare nu vor să comenteze încât Ana Nicolau de la Nemira a postat pe Facebook o chestie atât de vagă încât n-am priceput nimic din ea. Sugestia ei e că Bookster nu funcționează chiar legal și că nu plătește drepturi de autor, deci cei care chiar creează cărțile nu pot profita de pe urma muncii lor.

Cu ce se contrazice lumea pe net

Lucrurile au descins într-un frumos haos împărțit pe două tabere, niciuna cu adevărat în cunoștință de cauză.

De o parte, avem susținătorii editurilor și niște autori, care spun:

  • nu e ok să ți se citească cartea de zece mii de ori și tu să nu primești nimic;
  • ar trebui să existe o taxă de împrumut pe care s-o plătească Bookster și pe care n-o plătește;
  • Bookster scade într-adevăr vânzările.

Pe de altă parte, avem susținătorii Bookster, care spun:

  • Bookster promovează cititul;
  • au cumpărat cărți împrumutate de pe Bookster;
  • editurile sunt avide de bani.

Niciuna dintre toate cele de mai sus, în afară de aia cu taxa de împrumut, nu e un argument foarte relevant.

Ba, aș zice că aia cu „ți se citește cartea de zece mii de ori și tu nu primești nimic” nu prea funcționează așa. Bookster în general împrumută cărți fizice – dacă perioada de împrumut e de o săptămână, fiecare carte poate fi împrumutată de maximum 52 de ori pe an. Deci dacă ai 1000 de doritori la care vrei să ajungi într-un an, ai nevoie de 20 de exemplare. Care se mai și deteriorează.

În toate țările există biblioteci, iar împrumutatul de la bibliotecă nu le aduce autorilor la fel de mulți bani precum cumpăratul cărților. Există însă o oarecare negociere între partea de afacere și cea de serviciu public. Pe partea de afacere, ca să scoți cărți, ai nevoie de bani – atât pentru materiale, cât și ca să-ți plătești oamenii care lucrează la ele; dacă nu vinzi destul, se termină, nu mai scoți nimic. Pe partea de serviciu public, suntem cu toții de acord că anumite lucruri ar trebui să fie disponibile într-o formă sau alta și dacă nu ești Bill Gates.

Da, asta înseamnă că autorii nu prea câștigă de pe urma cititorilor de la biblioteci, dar nu asta e ideea.

Care cred eu că sunt problemele reale

Părerea mea e că o editură poate fi suficient de nebună încât să dea în judecată o bibliotecă pentru că împrumută cărți, dar dacă zece fac asta, poate că știu ceva ce noi nu știm.

Deci, problema e așa: care-i legea? S-a respectat?

Avem următoarele chestii:

  • legea bibliotecilor, din care aflăm care sunt categoriile de biblioteci și ce fac ele, dar nu și cum ar trebui să funcționeze treaba asta cu banii și împrumuturile – deci știm că Bookster e o bibliotecă de drept privat, dar nu e foarte clar ce ar trebui să facă;
  • legea drepturilor de autor, din care aflăm că împrumuturile se remunerează echitabil pentru împrumut (art. 18 (2)), dar că remunerația echitabilă nu se datorează în cadrul împrumuturilor prin biblioteci publice cu acces gratuit (art. 18 (3));
  • tot din legea drepturilor de autor aflăm că banii pentru drepturile de autor sunt gestionați de „organisme de gestiune colectivă”;
  • o lege din Europa, Public Lending Right, care susține remunerarea autorilor, dar e foarte neclar dacă legea asta e aplicată peste tot în UE și dacă se aplică la noi, atunci în ce fel o face.

Există și o posibilă discuție mai largă despre cât de bune sunt legile astea. De exemplu, în legea drepturilor de autor, la articolul 18, aflăm că „Împrumutul unor opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate avea loc decât după 6 luni de la prima distribuire a operei.” Deci, cărțile sunt excluse, dacă nu sunt cumva audiobooks.

Ce spune Bookster?

Din câte am văzut pe Facebook, șeful Bookster, Bogdan Georgescu, precizează următoarele pe unde apucă:

Eu sunt fondatorul Bookster si pot sa aduc cateva precizari:

  1. Bookster este o biblioteca publica cu acces gratuit. Pentru a ne finanta activitatea oferim servicii de transport si promovarea lecturii catre companii, insa persoanele fizice au acces gratuit si imprumuta gratuit orice carte din biblioteca noastra.

  2. Bookster plateste benevol taxa pentru drepturile de autor pentru fiecare carte imprumutata. Desi bibliotecile publice cu acces gratuit nu sunt obligate prin lege sa plateasca aceasta taxa, noi am decis ca ar fi corect sa o platim. Platim o suma mai mare decat se plateste in multe tari din Europa (Ungaria, Irlanda, Polonia, Slovacia, etc). Facem plata catre organismele de gestiune colectiva, conform prevederilor legale.

Ceea ce… pare în conformitate cu puținele legi pe care le-am găsit și pe care le-am văzut mai sus?…

Putem discuta de faptul că toată lumea știe de Bookster din perspectiva unei biblioteci contra cost, pentru care costul e plătit de firme – deci nu prea se știe că e o bibliotecă publică cu acces gratuit. Pe de altă parte, faptul că noi nu știm, deși scrie clar pe site-ul lor, e oarecum și problema noastră.

Într-adevăr, remunerația din drepturile de autor nu pare obligatorie pentru bibliotecile cu acces gratuit , după cum zice legea aia pe care am pomenit-o mai sus?… Nu mi-e clar dacă e la fel de opțională și pentru bibliotecile de drept privat cu acces gratuit, dar dacă plătesc oricum, bravo lor, înseamnă că sunt probabil în ordine.

Am găsit și cât plătesc, prin CopyRo, de care n-auzisem înainte:

Uite mai jos cat este taxa de imprumut in cateva tari din Europa.
Noi platim mai mult decat in multe tari cu puterea de cumparare mult mai mare decat cea din Romania…
Suedia 0,457
Marea Britanie 0,429
România 0,230
Finlanda 0,190
Irlanda 0,190
Cehia 0,095
Slovacia 0,062

Nu mi-e foarte clar care-i moneda acolo (euro? lei?) sau la ce se raportează (preț fix în euro/lei? procent din prețul oficial?), dar trecem peste. Din câte pricep, ar fi o problemă cu CopyRo, care gestionează banii, dar asta nu e problema Bookster, e problema CopyRo.

Zice așa o autoare pe Facebook:

Deci ceva se mișcă?… Dar nu e clar ce?… Și lumea nu prea știe cum e cu organismele astea de gestiune nici dacă are treabă în branșă, se pare.

Ce-i pe afară?

În timp ce românii au descoperit bibliotecile zilele astea și le dezbat cu înflăcărare, pe afară ele funcționează cu mult mai mult succes decât la noi – au inclusiv secții de cărți digitale, care pot fi disponibile și imediat după lansare.

Cu cărțile fizice, treaba e așa: nu le poți da mai multor persoane în același timp; și se deteriorează/pierd. Dacă ai o singură carte pe care o împrumuți câte o săptămână cuiva, îți trebuie aproape 20 de ani să o împrumuți de o mie de ori, iar chestia asta nu se prea întâmplă. În plus, până atunci rămâi fără ea.

Cu cărțile digitale, situația e evident diferită, pentru că pot fi multiplicate de oricâte ori – așa că editurile în general pun un termen de „expirare” pe cărțile digitale (la x copii sau după o vreme, dispar). Și costurile ajung să fie mai mari decât pentru o carte fizică.

Cum arată treaba asta? O urmăresc pe KJ Charles, de exemplu, care e destul de prolifică. Am intrat pe site-ul bibliotecii publice din Toronto și se văd acolo volumele disponibile, câte persoane le împrumută și câți sunt în așteptare. Ea are doar câteva exemplare per volum. George R.R. Martin, însă, are 84 de exemplare fizice de „Game of Thrones” și 80 de exemplare digitale. Probabil că au fost împrumutate de foarte multe ori, dat fiind faptul că și acum sunt unii care așteaptă după ele.

Bibliotecile sunt o parte infimă a cumpărării de carte și acolo. Piața merge înainte.

Concluzie

Editurile nu prea au parte de încrederea publicului – anii lungi în care au acuzat lumea că nu citește, în care au scos cărți slabe, în care nu au avut transparență au dus la situația în care e foarte ușor să fie văzute ca „avide de bani” și „contra bibliotecilor” și cam atât (iar acum nu-și ies din obicei). Puținii care-i susțin sunt de obicei autori care nu prea câștigă de pe urma a ce scriu.

Bookster își strânge ușor susținători pentru că a fost mereu un serviciu prietenos, orientat spre buna înțelegere cu clienții, și știe cum să pună problema.

Cam asta e. Nu e ca și cum le poți vinde cartea tuturor celor care o citesc (și nici de parcă ar citi-o toți cei care o cumpără), bibliotecile au un rol, iar toată tevatura asta e dubioasă, vagă și nu știm mai nimic, în afară de ce zice Bookster. Sincer, eu sunt mai degrabă de partea baricadei care spune, „Bibliotecile sunt bune și necesare”, dar n-am suficiente informații ca să mă apuc să susțin cu tărie că Bookster are dreptate.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |